În Duminica a II-a după Rusalii, credincioșii parohiei argeșene Dobreștii de Sus au trăit momente de mare bucurie. În mijlocul acestora s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, cel care a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Chiriarhul a amintit în cuvântul rostit cu această ocazie de eforturile înaintașilor depuse pentru restaurarea bisericii din Dobreștii de Sus.
De asemenea, un alt motiv al prezenței ierarhului argeșean în parohia Dobreștii de Sus a fost instalarea părintelui Eduard Mihăiță Ene în funcția de preot paroh pentru această comunitate. Acesta vine să-l înlocuiască pe părintele Adrian Isăroiu, cel care a slujit în acest loc timp de 20 de ani și care a fost transferat în parohia Priboienii de Sus.
Biserica parohiei Dobreștii de Sus are hramul „Înălțarea Domnului” și se află în comuna Dobrești din protopopiatul Topoloveni. A fost construită în anul 1865 de domnul Din Popescu, pe locul unei alte biserici de lemn construită de vornicul Radu Golescu drept metoh al Mănăstirii Nămăiești. Deteriorată în timp, biserica din Dobreștii de Sus a fost restaurată în perioada 2005-2010 în timpul slujirii preoților Adrian Isăroiu și Raoul Miloiu, lucrările fiind finanțate atunci de familia domnului Nicolae Stoenescu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.