- România are o strategie coerentă de sprijinire a marilor investiţii străine, sau a propus şi propune şi în continuare una care poate să fie în contra intereselor companiilor locale, în contratimp cu trendul actual?
- Ţara noastră mai are nevoie de producători locali?
- Exemplul SUA – lanțurile de aprovizionare reziliente, diverse şi sigure, care vor revitaliza și reconstrui capacitatea de producție internă.
Context economic
În luna septembrie a anului curent, BNR anunţa că investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 3.962 milioane euro (comparativ cu 1.222 milioane euro în perioada ianuarie-iulie 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3.353 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 609 milioane euro. Ca atare, in anul 2021, cifrele arată că investiţiile străine directe au crescut cu 320% (1,674 miliarde de euro), în primele cinci luni din 2021, faţă de perioada similară din 2020.
Într-un studiu publicat de către EY Romania se arată că „Investitorii revin în 2021” şi că 66% dintre investitori plănuiesc să înființeze sau să își extindă operațiunile din România în următoarele 12 luni (peste media europeană de 41%), față de doar 27% în 2020, arătându-se că „Atractivitatea României va crește după pandemie, dar țara noastră trebuie să se pregătească pentru un mediu de afaceri reconfigurat, pentru a ține pasul cu noile tendințe la nivel internațional„.
Deşi trendul global al investiţiilor a fost afectat grav de pandemia COVID-19, gestiunea acesteia fiind unul dintre factorii care au influenţat deciziile investitorilor în alte părţi ale lumii, din păcate, România nu s-a situat în acest trend, cu atât mai mult cu cât pandemia nu a avut cea mai bună gestiune, şi că a atras, în continuare, investiţii străine directe în creştere, deşi, la o primă vedere, nu există argumentele economice pentru o creştere exponenţială.
Producători locali dezavantajaţi în raport cu investitorii străini
În luna iunie a anului 2021, o analiză a Ziarului Financiar viza opţiunea strategică a României, respectiv „dăm 100 mil. euro unei multinaţionale care creează 1.500-2.000 de locuri de muncă sau câte 100.000 de euro către 1.000 de firme mici care strigă după investiţii?”. Analiza sublinia faptul că Guvernul a anulat o măsură de sprijin ce presupunea granturi nerambursabile în valoare de până la 200.000 de euro pentru companiile locale lansând, în acelaşi timp, prin intermediul Ministerului de Finanţe, în dezbatere publică, o nouă schemă de ajutoare de stat pentru investiţii de peste 500 mil. lei (100 mil. euro), vizând atragerea a 15 proiecte de mari dimensiuni. Bugetul maxim al schemei este de 3,75 mld. lei (750 de milioane de euro), din care suma anuală este de 750 mil. lei (150 mil. euro).
Reprezentantul Ministerului de Finanţe, dna Irina Avram, director general Direcția Ajutor de Stat în cadrul Ministerul Finanțelor, declara în analiza mai sus citată a ZF că este vorba despre o schemă creată anume pentru acei investitori cu anvergură continentală, globală (n.n. – adică investitorii străini), care urmăresc să se localizeze în Europa, în spaţiul estic.
În aceste condiţii se poate spune că, de fapt, atractivitatea României, care se estima că va creşte în şi după pandemie, şi reconfigurarea mediului de afaceri, despre care vorbeşte analiza EY mai sus citată, „pentru a ține pasul cu noile tendințe la nivel internațional„, este de fapt influenţată semnificativ de politicile guvernamentale în materia ajutorului de stat sau de alte politici publice, şi că această reconfigurare presupune un singur obiectiv – de favorizare a investiţiilor străine?…
Cu alte cuvinte, în prezent Statul Român este cel care reacţionează la cerinţele impuse de mediul de afaceri internaţional, şi încearcă a se adapta pe orice cale acestor cerinţe, inclusiv în dauna investitorilor sau producătorilor locali, prin preocuparea exclusivă şi exagerată pentru investiţiile străine şi acordarea oricăror facilităţi care ar determina aceste investiţii, prin relocări de unităţi şi alte asemenea, precum sprijin financiar prin intermediul ajutorului de stat? Este aceasta cea mai eficientă politică publică, din moment ce aceste programe apar că nu sunt la îndemâna investitorilor locali şi, pe termen lung, aceştia pot să fie afectaţi iremediabil?
Americanii sprijină întreprinderile mici
Programele publice care vizează investiţiile străine au fost reanalizate în contextul actual global al pandemiei şi a crizei logistice şi de materii prime, considerându-se că nu este cea mai bună opţiune a se sprijini investitori străini în dauna firmelor locale, pentru a nu se crea dependenţa de producătorii şi capitalul extern, şi că sprijinul statului trebuie să vizeze în primul rând producţia şi investitorii locali.
În acest sens, în luna februarie a anului 2021, preşedintele SUA, Joe Biden, emitea „Executive Order on America’s Supply Chains”, în care se menţiona în mod expres că Statele Unite au nevoie de lanţuri de aprovizionare reziliente, diverse şi sigure „pentru a ne asigura prosperitatea economică și securitatea națională. Pandemiile și alte amenințări biologice, atacuri cibernetice, șocuri climatice și evenimente meteorologice extreme, atacuri teroriste, concurență geopolitică și economică și alte condiții pot reduce capacitatea de producție critică și disponibilitatea și integritatea bunurilor, produselor și serviciilor critice. Lanțurile de aprovizionare americane reziliente vor revitaliza și reconstrui capacitatea de producție internă, vor menține avantajul competitiv al Americii în cercetare și dezvoltare și vor crea locuri de muncă bine plătite. De asemenea, vor sprijini întreprinderile mici, vor promova prosperitatea, vor promova lupta împotriva schimbărilor climatice și vor încuraja creșterea economică a comunităților de culoare și a zonelor aflate în dificultate economică”.
Deşi acesta apare că este adevăratul trend global, România, ca şi în alte cazuri, se pare că are o poziţie specială, în contratimp, prin care nu sprijină în primul rând companiile locale şi capitalul autohton mai mic cu aceeaşi determinare cu care sprijină investiţiile străine mai mari ca şi anvergură, ci preferă, în continuare, a se expune riscurilor lipsei lanţurilor de producţie locale, calificate chiar de către SUA ca ţinând de „securitatea națională”.
Motivele pentru care Karcher investeşte în România
În analiza Ziarului Financiar mai sus citată este prezentată poziţia dnei. Lilia Sedlar, preşedinte regional Kärcher în Europa de Est, ca şi exemplu pentru care investitorii străini aleg România: „Există mai multe motive pentru care a fost selectată piaţa locală pentru dezvoltare: competenţele oamenilor din oraş, costurile bune prin comparaţie cu alte ţări şi poziţia geografică favorabilă. România este singura ţară din Europa de Est unde avem fabrici. O să deschidem anul viitor şi în Rusia”, spunea recent Lilia Sedlar, preşedinte regional Kärcher în Europa de Est. „Grupul german are pe plan local o fabrică la Curtea de Argeş şi va deschide o a doua unitate de producţie în acelaşi oraş în 2021, investiţiile totale sărind de 35 mil. euro. Compania a primit ajutor de stat pentru dezvoltare„.
Într-adevăr, Karcher va deschide la sfârşitul lunii octombrie o nouă unitate de producţie la Curtea de Argeş, prin intermediul subsidiarei CER CLEANING EQUIPMENT SRL, pentru care a accesat un ajutor de stat de 7,18 milioane EURO, după cum rezultă de pe site-ul Ministerului Finanţelor, în temeiul schemei de ajutor de stat prevăzută de H.G. 807/2014, aceasta fiind una dintre schemele de ajutor de stat pentru proiecte de mare anvergură. Menţionăm că din datele publice apare că CER CLEANING EQUIPMENT SRL a mai accesat un ajutor de stat de 7,65 milioane EURO în trecut pentru construcţia primei unităţi de producţie din Curtea de Argeş, proiectul fiind finalizat în prezent.
Reprezentatul Karcher a subliniat „competenţele oamenilor din oraş” şi faptul că „România este singura ţară din Europa de Est unde avem fabrici”, sugerând că acestea sunt elementele esenţiale luate în calcul pentru locaţia unităţilor de producţie, în condiţiile în care cele două unităţi de producţie sunt situate în Curtea de Argeş, o zonă care, la prima vedere, nu ar sugera vreun interes pentru un investitor de talia Karcher în producţia de electrocasnice.
Însă, se pare că locaţia nu a fost aleasă de acest investitor în mod întâmplător sau „pentru competenţele oamenilor” ci, în principal, pentru faptul că în acest oraş activa şi activează şi în prezent Electroargeş SA, situaţie care, alături de accesarea ajutoarelor de stat, a determinat de fapt interesul Karcher de a investi aici, şi nu interesul deosebit pentru România sau pentru Curtea de Argeş.
O investigaţie de presă şi un drept la replică
Electroargeş a fost înfiinţată în anul 1971, urmând ca în anul 1973 să înceapă activitatea de producţie electrocasnice la unitatea de producţie din Curtea de Argeş. În anul 1991, Electroargeș a devenit societate pe acțiuni, cu capital majoritar de stat. Activitatea societății consta în trecut în producția de aparate electrocasnice, aparate de uz gospodăresc, aparate profesionale pentru dotări hoteliere și industriale, unelte electrice portabile, dispozitive, scule și truse de scule, vibratoare pentru compactat beton și echipamente auto, conform datelor de pe BVB.
Potrivit investigaţiei cuprinse în ziarul România Liberă, la care Karcher a trimis un drept la replică – https://romanialibera.ro/la-zi/investigatii-romania-libera/exemplu-de-stimulare-gresita-a-investitiilor-de-catre-stat-824609/, în anul 2004, Electroargeş începe a produce electrocasnice la fabrica din Curtea de Argeş pentru grupul Karcher, parteneriatul între cele două societăţi devenind vital pentru Electroargeş, societate care ulterior produce aproape exclusiv pentru acest client.
În anul 2006, Kärcher constituie o societate proprie, care însă nu are activitate de producţie, Electroargeş continuând a produce electrocasnice marca Karcher până în anul 2016, când Karcher relocă o parte din producţia realizată de Electroargeş (aspiratoarele profesionale) la propria unitate de producţie, construită cu ajutor de stat, aflată pe un teren situat în Curtea de Argeş, în vecinătatea directă a Electroargeş, în spatele acesteia.
În anul 2017, Kärcher – prin subsidiara CER Cleaning Equipment SRL, colaboratorul vital al ELECTROARGEŞ SA, şi cea care în 2016 a inaugurat o primă fabrică de aspiratoare pe platforma industrială de nord a oraşului Curtea de Argeş, cumpără o nouă locaţie – fosta clădire a IPEE, cea în care funcţionase ani buni, cu chirie, o altă companie germană, anume Steinel, această clădire fiind situată de asemenea în vecinătatea directă a Electroargeş, respectiv la numărul poştal alăturat, în municipiul Curtea de Argeş. Şi în această locaţie se dezvoltă o nouă unitate de producţie, tot cu ajutor de stat, care urmează a se inaugura în luna octombrie a anului curent.
Interesant este faptul că în replica Karcher la investigaţia ziarului România Liberă din primăvara anului 2020 se încearcă a se arăta că, de fapt, beneficiara ajutorului de stat ar fi o companie românească, probabil în încercarea de a se minimiza beneficiarul real al investiţiei: „Kärcher nu a primit niciun ajutor de stat în România. În fapt, o societate românească constituită cu 14 ani în urmă, respectiv CER Cleaning Equipment SRL, a primit două ajutoare de stat în cadrul procedurii publice guvernate de Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 care reglementează schemele de ajutor de stat pentru investiții cu impact major în economie („H.G. 807/2014″)”, deşi se arată contradictoriu că „CER Cleaning Equipment SRL a fost constituită în anul 2006 ca o societate românească de servicii și logistică. Asociații CER Cleaning Eqipment SRL sunt Alfred Kärcher SE&CO. KG și Kärcher Beteiligungs Gmbh”.
În investigaţia amintită se susţine, în esenţă, că prin intermediul ajutorului de stat, Karcher a înţeles să afecteze activitatea Electroargeş, deschizând două noi unităţi de producţie la care va fi transferată întreaga producţie, inclusiv producţia aspiratoarelor de la Electroargeş (casă şi grădină), închizând activitatea similară pe care o desfăşura la Electroargeş, fapt care ar constitui o încălcare a condiţiilor impuse de H.G. nr. 807/2014 pentru accesarea ajutorului de stat, din moment ce una dintre aceste condiţii era de a nu se reloca producţie, de a nu se închide activităţi ca urmare a accesării ajutorului de stat şi de a nu fi afectat astfel mediul concurenţial.
Punctul de vedere al Karcher a fost că „Chiar dacă producția de aspiratoare pentru Kärcher va fi executată de CER începând cu 2021, încasările și taxele vor rămâne în România. În plus, CER a angajat peste 300 de lucrători în ultimii ani și este un angajator de încredere” – cu alte cuvinte nu se exclud semnele de întrebare şi se afirmă că nu este nicio problemă dacă se efectuează o relocare de producţie de la Electroargeş şi astfel există riscul să se închidă Electroargeş, după ce aceasta a dăinuit încă din anul 1973, ca şi efect al ajutoarelor de stat şi a deciziei Karcher de a reloca producţia la propriile unităţi, după ce a beneficiat de sprijinul Statului Român pentru ambele fabrici Karcher din România.
Colaborarea Karcher – Electroargeş a ajuns la final
Aspectul de sesizat este că însăşi Karcher confirmă că va înceta a oferi comenzi Electroargeş începând cu anul 2021, datorită faptului că a deschis propriile unităţi de producţie în curtea vecină cu Electroargeş, după ce a beneficiat pe deplin de parteneriatul cu această societate, parteneriat pe care a înţeles să îl submineze prin construcţia propriilor unităţi de producţie. Înainte de inaugurarea primei fabrici Karcher în anul 2016, ridicată cu ajutor de stat, subsidiara Karcher îşi desfăşura activitatea în curtea Electroargeş, într-un spaţiu închiriat de la Electroargeş cu 10 ani înainte.
Karcher a beneficiat de specialiştii şi cunoştinţele Electroargeş, de resursele companiei româneşti, ascunzând care sunt intenţiile sale reale. Demn de remarcat este şi faptul că directorul general al Karcher în România de 15 ani este dl. Ion Bican, acesta având o experienţă anterioară de 14 ani în cadrul Electroargeş.
Aceste unităţi au beneficiat şi au fost deschise cu ajutor de stat, confirmându-se şi faptul că Karcher a ales locaţia Curtea de Argeş tocmai pentru că acolo se regăsea activitatea şi sediul Electroargeş. Şi pentru că în această locaţie a putut beneficia de un ajutor de stat, poate că nu este doar întâmplător faptul că la Curtea de Argeş, din întreaga Europă de Est, Karcher a hotărât să deschidă unităţi de producţie – „România este singura ţară din Europa de Est unde avem fabrici”.
Ca atare, „competenţele oamenilor din oraş”, la care se făcea referire în poziţia dnei. Lilia Sedlar, preşedinte regional Kärcher în Europa de Est, au fost de fapt competenţele angajaţilor Electroargeş, activitatea acestei companii româneşti şi ajutorul de stat, acordat poate fără temei de Statul Român, apărând că sunt determinante pentru decizia Karcher de a investi în România. Este posibil şi ca această investiţie să fie una dintre cele raportate ca şi succes al statului în atragerea investitorilor străini…
Statul Român, insensibil la nevoile investitorilor locali
Tocmai faţă de aceste situaţii se pune întrebarea dacă Statul Român are o strategie prin care înţelege a susţine investitorii străini prin programe posibil a fi complet inadecvate, sau, după caz, dacă, în mod opus, şi mai grav, are o strategie de a nu susţine producţia locală (deşi alte state au strategii axate strict pe această componentă în contextul pandemic), care face explicabilă situaţia creşterii investiţiilor străine directe în situaţia României.
De asemenea, se pune şi întrebarea legitimă de ce companii precum Karcher au preferat România în dauna altor state din Europa de Est pentru a deschide unităţi de producţie doar în ţara noastră? Şi de ce aceste ţări, care majoritatea au un mediu de business mult mai avansat, au ratat oportunitatea de a beneficia de investiţii directe substanţiale, dacă acestea sunt aşa de avantajoase, în condiţiile în care majoritatea statelor sunt, de departe, mult mai abile decât România în atragerea investiţiilor străine?
Posibil ca strategia României de stimulare a investiţiilor străine directe, faţă de care sunt raportate cifrele în creştere, să fie de fapt una greşită, de neimaginat în alte state, mai ales în contextual actual, prin care statul sprijină sau este parte la prăbuşirea companiilor locale, autohtone sau cu capital naţional, prin politici precum acordarea de ajutor de stat. Poate în alte ţări este de neimaginat ca statul să investească în programe având ca obiectiv doar investiţii ale unor companii străine, dacă acestea pot prelua activităţile producţiei locale, şi fără a se verifica impactul acestora în legătură cu companiile locale.
De asemenea, poate că şi cifrele cu valoarea absolută a investiţiilor străine, de neexplicat în primă instanţă, sunt de fapt explicabile, dar doar dacă sunt puse într-un context practic, precum cel al investiţiilor derulate de către Karcher în România.
Cifrele pot să ateste şi în acest caz că România este în contratimp – dacă restul ţărilor se concentrează cum să-şi susţină şi să protejeze producţia locală, motiv pentru care nu se deschid uşor la investiţii străine, România se concentrează cum să nu susţină producţia locală şi să atragem, în orice condiţii şi împrejurări, investiţii străine directe, strict pentru a raporta cifre în creştere la acest capitol, indiferent de posibilele efecte adverse ale acestora.
Deşi în SUA există preocupare pentru producţia autohtonă, şi s-a arătat că în cauza „concurență geopolitică și economică și alte condiții pot reduce capacitatea de producție critică și disponibilitatea și integritatea bunurilor, produselor și serviciilor critice”, se pare că Romania înţelege a face caz de investiţiile străine directe, privite ca fiind cifre determinante ale succesului economic al statului, însă desprinse total de mediul în care acestea se desfăşoară. Astfel, situaţia investiţiilor se invocă de cele mai multe ori ca şi când România nu ar avea niciodată o posibilă concurenţă geopolitică sau economică cu niciun alt stat, pentru care să aibă nevoie de capacităţi de producţie proprii, locale, după cum alte ţări se pregătesc intens să aibă, deşi este evident că, în toate cazurile, această concurenţă există.
De asemenea, aceste presupuse cifre nu comportă o analiză de efecte adverse – dacă investiţiile directe şi creşterea acestora pot afecta producţia internă şi capitalul autohton, analiză care se impune în contextul protectiv generat de pandemie şi pe care restul ţărilor o făceau şi în trecut, şi o fac şi în prezent, în mod mult mai extensiv, analiză care să justifice de ce companii precum Karcher aleg România şi nu alte ţări.
Programe publice complet deconectate de mediul de afaceri internaţional
Situaţia propunerii unei strategii viitoare a statului de sprijin a unor investiţii de valori şi mai mari, de ordinul miliardelor de euro, la care investitorii români cu siguranţă nu au acces, deoarece nu dispun de asemenea capitaluri, presupunând că s-ar califica în aceste programe, deci utilizarea resurselor publice în dauna unor investiţii în mediul de afaceri local, pune alte semne de întrebare asupra modului în care statul înţelege să gestioneze situaţia investiţiilor străine directe în contextul actual de pandemie – câştigăm un investitor pe termen scurt, dar poate că pierdem un investitor local care produce încă din anul 1973, precum Electroargeş, şi care poate asigura populaţiei şi statului servicii critice în cazuri precum pandemia, şi care – la nevoie – nu se va axa pe asigurarea serviciilor pentru alt stat decât statul din care face parte.
Electroargeş este singura companie cu capital autohton care a reuşit să reziste pe piaţa producţiei de electrocasnice, ceilalţi mari jucători fiind doar societăţi internaţionale (Arctic, DeLonghi, Philips, Electrolux, Karcher etc.).
Nu în ultimul rând, Electroargeş este compania care a încercat inclusiv să se implice în situaţia pandemiei, sens în care a colaborat cu Dacia Renault şi cu Universitatea din Piteşti la producţia unui ventilator mecanic pentru spitale.
Evident că nu este cazul să sublinem că nu susţinem că investiţiile străine directe nu ar fi benefice pentru economia unui stat precum România, şi că acestea nu ar trebuie stimulate. Ceea ce susţinem este că nu trebuie stimulate orbeşte şi că România trebuie să fie atentă şi să-şi adapteze politicile publice, precum politicile privind ajutorul de stat, la mediul de afaceri care se prefigurează după pandemie. Acesta va fi marcat de un protecţionism excesiv pentru companiile locale, exemplul SUA fiind doar unul care se va propaga şi mai amplu în viitor.
Din nefericire, România pare că are o strategie prin care nu a intenţionat şi nu intenţionează să se situeze în trendul actual, croind atât în trecut, cât şi în prezent programe publice complet deconectate de mediul de afaceri internaţional. Aceasta poate explica de ce investitorii străini „profită” de situaţia României, de programele de stimulare care par a fi în dezavantajul statului şi de ce se înghesuie să facă investiţii „generoase” în ţara noastră şi nu în altele din regiune sau din lume.
Un scenariu demn de luat în seamă
- Care este rolul ajutorului de stat?
Să creeze noi locuri de muncă, să aducă noi încasări de taxe şi impozite. - Ce se poate întâmpla în situaţia Karcher – Electroargeş?
Electroargeş concediază sute de angajaţi.
Karcher angajează aceste sute de angajaţi.
Statul Român nu îşi recuperează investiţia, nu îşi recuperează ajutorul dat.
Statul Român nu înregistrează profitul aferent (creşteri de taxe şi impozite).
Statul Român pierde sumele acordate ca ajutor de stat.
Electroargeş îşi pierde angajaţii şi îşi închide activitatea fabricii. - Acesta este rolul ajutorului de stat?
Singurul care câştigă este Karcher, îşi construieşte fabrici la jumătate de preţ, preia angajaţi deja instruiţi etc. - Ce a generat ajutorul de stat acordat pentru prima fabrică Karcher?
Un profit care să asigure sursele pentru 50% din investiţia în a doua fabrică Karcher, ceilalţi 50% fiind asiguraţi de Statul Român.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.