Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș anunță cu recunoștință că în perioada 21-23 iunie 2024 va avea loc prima Tabără de vară pentru copiii și tinerii cu autism din cadrul asociației, ca urmare a obținerii unei cofinanțări nerambursabile din bugetul local al județului Argeș. Astfel, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, 21 de copii și tineri cu autism și tulburări de spectru autist, respectiv 21 de părinți – însoțitori ai acestora, vor participa în cadrul Taberei de vară ce va avea loc în localitatea Horezu, în cadrul proiectului „Emoție și culoare prin artă”.
33.000 lei, cofinanțare nerambursabilă!
Depunerea propunerilor de proiecte a avut loc în perioada 05.03-03.04.2024, la nivelul județului Argeș fiind declarate admise 17 cereri de finanțare. Printre beneficiarii listei de finanțări nerambursabile de la bugetul local al Județului Argeș pentru activități non-profit de interes general (tineret, cultură, mediu și sport), conform HCJ nr. 126/25.04.2024, se numără și APCA Argeș. Astfel, în scopul derulării proiectului denumit „Emoție și culoare prin artă”, Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș va primi din partea Consiliului Județean Argeș un sprijin financiar nerambursabil în valoare de 33.000 lei, la care se va adăuga o contribuție proprie de minimum 10%, respectiv suma de 3.300 lei.
Pentru a vedea toate proiectele admise, respectiv respinse, se poate accesa link-ul de mai jos: https://www.cjarges.ro/en/finantari-nerambursabile;jsessionid=25D78EB9982C239D629C990E3F5BFD7E.
Proiectul se va desfășura în două etape
Proiectul „Emoție și culoare prin artă” va consta în două etape, și anume: prima se va desfășura în perioada 21-23 iunie în localitatea Horezu, jud. Vâlcea, unde 21 de beneficiari ai asociației (ce urmează a fi selectați), împreună cu părinții acestora, vor avea ocazia să exploreze frumusețile zonei și să participe la numeroase activități artistice și recreative, fiind însoțiți de doi terapeuți voluntari din cadrul asociației; iar cea de-a doua etapă va avea loc în perioada 19-21 iulie, în cadrul Centrului de zi pentru adulți cu dizabilități “Sfântul Mihail”, din Bulevardul I.C. Brătianu nr. 36 Pitești, unde se va organiza un amplu Atelier de creație susținut de un trainer specializat, astfel ca toți cei 59 de beneficiari ai asociației să se bucure de activitățile proiectului.
Transportul, masa, cazarea și activitățile indoor/outdoor, incluse!
Ca și detalii generale, transportul, cazarea și masa, dar și activitățile propuse în cadrul Taberei de la Horezu vor fi susținute integral din suma alocată de Consiliul Județean Argeș, respectiv din contribuția Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș, printre acestea numărându-se un atelier de dans/muzică, un atelier de pictură/artcraft, un atelier de olărit la meșterul olar Paloși, respectiv o excursie la Mănăstirea Hurezi, Pădurea Colorată și Căsuța Răsturnată.
Atelier de creație cu un trainer specializat
În ceea ce privește organizarea Atelierului de creație susținut în cadrul Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Mihail”, copiii și tinerii speciali ai asociației (cei care nu vor participa în cadrul taberei) vor fi împărțiți în trei grupe, în cadrul cărora vor putea să-și exprime creativitatea prin intermediul activităților artistice și recreative, precum: desen, pictură, artcraft și sport. De asemenea, vor avea loc sesiuni de terapie și consiliere, în care copiii și tinerii cu dizabilități vor fi ajutați să discute despre experiențele lor, să învețe tehnici de gestionare a emoțiilor și să primească sprijin și îndrumare. Pentru Atelierul de creație, APCA Argeș va aduce un trainer specializat, dar și doi terapeuți (voluntari în proiect), care cunosc foarte bine beneficiarii.
Scopul proiectului: promovarea dezvoltării personale și sociale!
„Scopul este de a oferi un mediu sigur, susținător și stimulativ pentru copiii și tinerii cu autism, în care aceștia să poată să se dezvolte și să își descopere potențialul într-o atmosferă de încredere și înțelegere”, se arată în cuprinsul proiectului „Emoție si culoare prin artă”.
Astfel, obiectivele principale în vederea sprijinirii copiilor și tinerilor cu dizabilități, prin intermediul acestui proiect, sunt:
– Promovarea dezvoltării personale și sociale în cadrul activităților de artterapie și recreative, precum și prin interacțiunea cu alți participanți și instructori. În acest mod, beneficiarii sunt încurajați să își dezvolte abilitățile de comunicare și interacțiune socială, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții lor.
– Sprijinirea integrării sociale prin oferirea de oportunități de interacțiune și colaborare într-un mediu structurat și susținător.
– Promovarea incluziunii și diversității în cadrul comunității, oferind un mediu prietenos și deschis în care toți participanții sunt acceptați și valorizați pentru ei înșiși.
– Oferirea de sprijin și resurse familiilor copiilor și tinerilor cu autism, pentru a-i ajuta să îi susțină pe cei dragi în procesul de dezvoltare și pentru a face față provocărilor specifice asociate cu autismul.
Liderul C.J. Argeș: „Ne bucurăm să aducem zâmbete copiilor cu nevoi speciale!”
„Ne bucurăm să fim parte a acestui proiect și să aducem zâmbete și bucurie pe chipul acestor copii și tineri mai greu încercați! Suntem convinși de beneficiile activităților curprinse în cadrul proiectului cofinanțat de Consiliul Județean Argeș, dorind ca prin toate acțiunile noastre să susținem cât mai mult nevoile comunității. Concursul de proiecte s-a adresat, ca în fiecare an, tuturor ONG-urilor din județul Argeș, atât din domeniul cultural, tineret, mediu, cât și sportiv. Ne propunem ca de fiecare dată să creștem numărul proiectelor eligibile, în limita bugetului prevăzut pentru finanțări nerambursabile, suma totală alocată anul acesta fiind de 490.000 lei”, a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă. „Dorim mult succes Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș în vederea unei cât mai bune organizări a Taberei de vară, cât și a celorlalte ateliere, subliniind încă o dată sprijinul instituției noastre în ceea ce înseamnă incluziunea socială a persoanelor cu nevoi speciale”, a completat liderul C.J. Argeș.
„Suntem recunoscători că proiectul a fost declarat eligibil!”
Conducerea Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș dorește să mulțumească și pe această cale conducerii Consiliului Județean pentru suportul pe care îl manifestă permanent față de persoanele cu nevoi speciale. „Vreau să mulțumesc conducerii Consiliului Județean Argeș, domnului președinte Ion Mînzînă, respectiv domnului vicepreședinte Adrian Bughiu, pentru întreaga susținere pe care o manifestă și au manifestat-o de fiecare dată față de persoanele cu dizabilități, știut fiind faptul că numărul acestora la nivelul județului Argeș nu este deloc de neglijat. Este foarte important ca atât aceștia, cât și familiile acestora, dar și noi, ca asociație, să primim încredere și înțelegere în susținerea programelor și acțiunilor prin care încercăm să contribuim cât mai mult la dezvoltarea sănătății și a integrării sociale a tuturor persoanelor cu nevoi speciale. Suntem recunoscători pentru faptul că proiectul nostru a fost declarat eligibil!”, a declarat președintele APCA Argeș, Andreea Badea.
„Dorim să ne consolidăm statutul prin consecvență și calitatea serviciilor oferite”
„Prin această acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Argeș, avem ocazia să fim alături de beneficiarii noștri și în cadrul unei Tabere de vară, prima de acest gen la nivelul asociației noastre, fapt pentru care suntem cu atât mai recunoscători și mai dornici să ne consolidăm statutul prin consecvență și calitatea serviciilor oferite. La fel de important este și Atelierul de creație, special conceput în cadrul aceluiași proiect, de care vor beneficia copiii și tinerii cu nevoi speciale din cadrul asociației care nu vor participa la tabără. Îi asigurăm pe toți beneficiarii noștri de transparența și echitatea criteriilor de selecție, dar și de participarea comună în realizarea aceluiași scop, al îmbunătățirii calității vieții și al creșterii gradului de incluziune socială a acestora”, a completat Andreea Badea.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.
Trackback-uri/Pingback-uri