Filarmonica Pitești organizează joi, 28 septembrie, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică a instituției, dirijor, Tiberiu-Dragoș Oprea, solistă, Analia Selis.
În program: La Cumparsita, Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă, La última curda, Ce faci astă-seară tu?, Absurdo, Nunuto, Romance de barrio, Zaraza, Pe boltă când apare luna, Milonga de mis amores, Habar n-ai tu, El Choclo, Nu se poate!, Inimă, nu fi de piatră!, Milonga de la anunciación, Sărută-mă! Aranjamentele sunt semnate de Julián Caeiro.
Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007. A fost și este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, Filarmonicii „George Enescu” din București, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca şi Arad.
Originară din Argentina, cu cetățenie română, Analia Selis este una dintre cele mai exotice şi mai apreciate voci din peisajul muzical românesc. Este absolventă a Universității de Muzică din San Miguel de Tucumán (Diploma de educatoare de muzică, 1998) și a Longy School of Music din Boston (Diploma in Vocal Performance, 2002). La un an de la stabilirea în România (2004), câștigă locul al III-lea la Festivalul Internațional de la Brașov „Cerbul de Aur”, unde a reprezentat Argentina. Devenind extrem de cunoscută în lumea muzicii latino-pop din România, participă la emisiuni, înregistrează materiale pentru radio și televiziune și cântă pe cele mai reprezentative scene ale țării. Dintre proiectele sale menționăm: „Vă place Tango?” (împreună cu violoncelistul Răzvan Suma și chitaristul argentinian Julio Santillan), „Tango Simfonic” (tango aranjat pentru orchestră de cameră, pian și voce, unde a colaborat cu cele mai importante filarmonici din țară). În prezent continuă să promoveze tangoul argentinian atât în România, cât și în Europa, fiind invitată în Lituania, Elveția şi Cehia.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 50 de lei sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți, un bilet costă 12,50 lei, respectiv 10 lei, iar pentru pensionari, 25 de lei, respectiv 20 lei.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.