În prima zi a anului școlar, Asociația „Azi elevi, mâine lideri” organizează a treia ediție a Târgului de ONG-uri „PITASO III – Voluntari pentru comunitate” cu scopul de a încuraja implicarea civică în rândul tinerilor din comunitățile locale, prin promovarea și încurajarea activităților de voluntariat.

ℹ️ Proiectul „PITASO III – Voluntari pentru comunitate”, care se va derula cu sprijinul Primăriei Municipiului Pitești și a Centrului Cultural Pitești, beneficiază în acest an de susținerea financiară a OMV Petrom și va include organizarea unui târg de ONG-uri la care vor lua parte asociații din Argeș și din alte zone ale țării, precum și derularea unor ateliere interactive pe teme care vizează voluntariatul, implicarea civică și rolul organizațiilor non-profit în dezvoltarea durabilă a comunităților. Toate aceste activități urmăresc să ofere mai ales adolescenților oportunitatea să se implice în activități de voluntariat și să cunoască direct activitatea organizațiilor și a asociațiilor care au ca misiune dezvoltarea durabilă prin educație, implicare civică și voluntariat. Totodată, prin activitățile de informare și educaționale susținute de către ONG-urile participante, tinerii din mediul urban, dar și cei din mediul rural vor avea șansa de a primi resurse utile care să îi ajute să se dezvolte atât pe plan personal, cât și profesional, și să inițieze viitoare proiecte benefice pentru comunități.

🆒 La Târgul „PITASO III – Voluntari pentru comunitate” care va avea loc pe 9 septembrie 2024, în Piața Primăriei din Pitești, începând cu ora 11.00, sunt așteptate să participe cu standuri peste 30 de ONG-uri locale și naționale, care își vor prezenta oferta de implicare și portofoliul de proiecte atât liceenilor din comunitățile școlare argeșene, cât și publicului larg care dorește să le cunoască activitatea.

ℹ️ Asociația „Azi elevi, mâine lideri” este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, având ca obiectiv principal educarea non-formală a tinerilor prin activități ce vizează transmiterea unor valori esențiale dezvoltării durabile și integrarea lor activă în societatea contemporană. Pentru mai multe detalii despre proiectele asociației organizatoare: www.azielevimainelideri.ro, e-mail: azielevimainelideri@gmail.com.