Un număr de 7.800 de tichete sociale electronice pentru elevi defavorizați vor fi distribuite în județul Argeș. De ele vor beneficia copiii înscriși la cursuri de zi la unități de învățământ de stat preșcolar, primar și gimnazial care provin din familii cu un venit mediu net lunar de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.
Valoarea fiecărui tichet este de 500 de lei pe an școlar. Tichetele vor fi trimise de către Inspectoratul Școlar Argeș în școli de unde vor fi ridicate de părinți.
Foarte important: tichetele electronice vin goale și neactivate. După ce ajung la elevii din toată țara vor fi încărcate pe ele sumele și vor putea fi folosite!
Aceste tichete sociale sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Este implementat de Inspectoratul Școlar Argeș. Instituția Prefectului – Județul Argeș a identificat destinatarii finali eligibili.
Radu-Valeriu Perianu, prefectul județului Argeș
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.