Direcția pentru Evidența Persoanelor a Municipiului Pitești este permanent preocupată de asigurarea unor servicii de calitate către cetățenii aflați în dificultate, punându-le la dispoziție atât informațiile, cât și mijloacele necesare soluționării problemelor cu care se confruntă.

În cadrul Serviciului Evidența Persoanelor, din cele 6 ghișee care deservesc publicul, unul este dedicat persoanelor cu dizabilități, iar în curtea instituției este permis accesul pentru autoturismele care le asigură transportul, la solicitarea persoanelor în cauză sau a aparținătorilor.

La solicitarea persoanelor interesate, Direcția pentru Evidența Persoanelor a Municipiului Pitești organizează activităţi cu deplasare în teren, de preluare a cererii, a documentelor şi informaţiilor necesare eliberării actelor de identitate şi a dovezilor de reşedinţă, folosind echipamentele din dotare, pentru persoanele netransportabile.

Compartimentul Comunicare – Primăria Municipiului Pitești

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.