Școala Gimnazială „Regina Maria” a susținut și anul acesta inițiativa proiectului „LET’S DO IT, ROMÂNIA – CURĂȚENIE ÎN TOATĂ ȚARA, ÎNTR-O SINGURĂ ZI”.

Am ales să fim solidari prin participarea și implicarea cadrelor didactice și a elevilor, conștienți înainte de toate că puterea exemplului va avea rezultate imediate, de impact și, nu în ultimul rând, de durată.

Suntem convinși că viitorul poate arăta mai bine doar dacă ne implicăm activ în proiecte de voluntariat care susțin protejarea mediului și suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem față de acesta și față de generațiile viitoare.

Îndemnăm cetățenii spre același gest de responsabilitate socială și colectare selectivă prin depozitarea deșeurilor doar în pubelele din dotare!

Aducem mulţumiri elevilor care s-au alăturat și ne-au demonstrat tuturor că simțul civic dăinuiește în ei, indiferent de vreme și vremuri, părinților care ne-au susținut în această acțiune și cadrelor didactice care s-au mobilizat.

Ne interesează viitorul pentru că acolo ne vom petrece tot restul vieții.

Nu putem face scut împotriva naturii, dar putem face diferența!

Conducerea Școlii Gimnaziale „Regina Maria”

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.