# Au marcat: Păun (2), Deac (20 pen.), Manea (38), Debeljuh (45+1 şi 60), Petrila (86).
În ziua în care clubul nostru aniversa 50 de ani de la câștigarea primului titlu de campioană a României, FC Argeș a suferit cea mai drastică înfrângere din play-off-ul Ligii I. Echipa pregătită de Andrei Prepeliță a pierdut cu scorul de 0-6 disputa de sâmbătă seară, de pe propriul teren, cu CFR Cluj, liderul Ligii I și campioana României.
FC Argeș a început curajos meciul și putea deschide scorul încă din primul minut prin Honciu, însă apoi ardelenii au pus stăpânire pe joc. CFR Cluj și-a asigurat victoria încă de la pauză, trupa lui Dan Petrescu punctând în prima repriză prin Păun (2), Deac (20 pen.), Manea (37) și Debeljuh (45+1).
Defensiva echipei noastre nu s-a descurcat mai bine nici după pauză. În minutul 60, Debeljuh a realizat dubla, iar Petrila (86) a închis tabela cu un gol care a făcut șah-mat apărarea alb-violetă.
În urma acestui rezultat, FC Argeș ocupă locul 6, ultimul al play-off-ului, cu o zestre de 27 de puncte, cu patru mai puține decât FC Voluntari, ocupanta locului 4, adversar pe care echipa noastră îl va întâlni miercuri, 11 mai, de la ora 19.30, la Pitești, în manșa retur a semifinalelor Cupei României. În tur, ilfovenii s-au impus cu 2-0 pe Stadionul „Anghel Iordănescu”, iar echipa noastră are nevoie de o victorie la trei goluri pentru a ajunge în finală.
Caseta tehnică
FC Argeş: Greab – Viana, Dobrosavlevici (min. 64 Turda), Boldor, Muşat – Raynov (min. 64 Meza Colli), Honciu (min. 73 Fatai) – Işfan, Palic (min. 73 Șerban), Dumitraşcu (min. 64 Dumitru) – G. Ganea. Rezerve neutilizate: Micle – Tofan, Latovlevici, Arias. Antrenor. Andrei Prepeliță.
CFR Cluj: Letica – Manea, Graovac (min. 46 Yuri), Burcă, Camora – Deac (Dugandzic 82), Boateng (min. 70 Cvek), Bordeianu – Păun, Debeljuh (min. 61 Petrila), Birligea (min. 61 Omrani). Rezerve neutilizate: Hindrich – Fl. Ştefan, Chipciu, Neguţ. Antrenor: Dan Petrescu.
Cartonașe galbene: Palic, Ganea, respectiv Graovac. Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti). A1: Mircea Orbuleţ (Bucureşti). A2: Bogdan Gheorghe (Bucureşti). Observatori: Paul Cazan, Marian Dorobanțu.
Fotbal Club Argeş Piteşti. Foto: Gabriela Neacșu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.