# Au marcat Ionică (min. 67), respectiv Florescu (min. 45).
Unirea Bascov și FC Argeș II au terminat la egalitate, 1-1, în derby-ul județean de la Liga a III-a, disputat vineri după-amiază, pe terenul sintetic de la Bradu.
Partida dintre cele două reprezentante ale județului în acest eșalon a fost una destul de animată, cu ritm și nerv. Fără șapte jucători indisponibili din cauza problemelor medicale și a suspendărilor, satelitul alb-violeților a făcut un joc destul de bun și a pus probleme adversarului.
După o primă repriză destul de echilibrată, FC Argeș II a deschis scorul în ultimul minut al primului mitan prin Florescu, care a trimis cu capul în plasă o centrare de pe stânga. După revenirea de la cabine, Bascovul a alergat după egalare pe care a reușit-o cu aproape 20 de minute înainte de final. În urma unei respingeri greșite a lui Curescu, Andrei Ionică l-a învins pe Micle cu un șut de senzație de la marginea careului.
În ultimul sfert de oră, Constantin Schumacher, antrenorul echipei FC Argeș II, i-a introdus în teren pe Ianis Pîrvu și Luca Predescu, fotbaliști în vârstă de doar 14 ani și 15 ani. Cei doi s-a descurcat destul de bine, contribuind la câteva șarje ofensive care au clătinat serios defensiva gazdelor.
În urma acestui rezultat, FC Argeș II a rămas pe locul 10, ultimul al seriei a IV-a, cu cele 6 puncte, acumulate în 17 etape. Următorul joc oficial al echipei FC Argeș II este programat vineri, 25 martie, de la ora 15.00, pe stadionul de la Bradu, cu FCSB II.
Caseta tehnică:
Unirea Bascov: Cîrstea – Gallo (c), Linte, Bălan, Tănase – Dumitrache, Niță, Ghoroae (Mihalcea) – Năstăsoiu (Ionică), Iordache, Teodorescu (Puică). Rezerve: Gheorghe, Butac, Doinea, Mihai, Ionescu. Antrenor: Dulcea Adrian
FC Argeș II: Micle (c) – Dobra, Aguța, Ciuculete, Curescu – Dinoci, Gălășeanu, Duminică, Tudor, Florescu, Barbu. Rezerve: Bucur, Predescu, Manea, Bălașa, Grigore, Drugan, Pîrvu. Antrenor: Constantin Schumacher.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.