# Au marcat: Creţu (22′ şi 62′), Markovic (55′) şi Ivan (70′).

FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida de luni seară, de pe propriul teren, cu Universitatea Craiova, din runda cu numărul 6 a play-off-ului Ligii I. Oltenii s-au impus la Pitești cu 4-0, la capătul unui joc pe care l-au dominat de la un capăt la celălalt.

Oaspeții au deschis scorul după 22 de minute prin Alexandru Crețu, care l-a învins pe Croitoru cu un șut la colțul lung. Replica argeșenilor a fost dată de Cristi Dumitru, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

După pauză, Markovic a dublat avantajul alb-albaștrilor din pasa lui Ivan. Cu o jumătate de oră înainte de final, Crețu a făcut ”dubla” cu un șut imparabil care s-a dus sub transversală. Andrei Ivan a închis tabela cu o execuție de finețe, din colţul careului de 16 metri.

În urma acestui eșec, FC Argeș a rămas pe locul 6 al play-off-ului, cu o zestre de 27 de puncte. Următorul joc al echipei noastre este programat luni, 2 mai, de la ora 20.30, în deplasare, cu FCSB.

Caseta tehnică:

FC Argeş: Croitoru – Tofan (Muşat ’65), Turda, Boldor, Latovlevici – Meza Colli, Şerban (Raynov ’65) – Ganea (Viana ’65), C. Tănase (Fatai ’66), Cr. Dumitru (Işfan ’65) – Said. Antrenor: Andrei Prepeliţă.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu (Vlădoiu ’77), Papp, Constantin (Roguljic ’77), Bancu – Screciu, Creţu – Gustavo (Cîmpanu ’56), Markovic (Koljic ’67), Baiaram (Bic ’67) – Ivan. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Cartonaşe galbene: Tănase, respectiv Baiaram şi Papp. Arbitru: Andrei Florin Chivulete. A1: Mircea Orbuleţ. A2: Andrei Constantinescu. Rezervă: Bogdan Dumitrache. Observatori: Laszlo Sajtos, Iulius Nemţeanu.

Fotbal Club Argeş Piteşti. Foto: Gabriela Neacșu.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.