Au marcat: Fatai (min. 5), Arias (min. 13, 16 şi 36).

Profitând de pauza competițională prilejuită de meciurile reprezentativelor naționale ale României, FC Argeș a disputat sâmbătă un amical cu Concordia Chiajna. Confruntarea de pe Stadionul „Nicolae Dobrin” a fost câștigată de alb-violeți cu 4-0 prin golurile marcate de Fatai și Jafar Arias (3).

Piteștenii au început în forță partida și au deschis scorul după doar 5 minute prin Kehinde Fatai, care a marcat cu un șut din interiorul careului. Atacantul nigerian al echipei noastre putea realiza „dubla” câteva minute mai târziu, atunci când a trimis cu capul în transversală. FC Argeș și-a dublat avantajul pe tabelă prin Jafar Arias, care a înscris cu o lovitură de cap din centrarea lui Dumitrașcu. Vârful olandez a realizat „dubla” trei minute mai târziu, după ce a trimis cu capul în vinclu tot dintr-o fază fixă. Atacantul argeșean a realizat hattrick-ul după o respingere greșită a unui adversar.

După pauză, antrenorul Andrei Prepeliță a efectuat mai multe schimbări pentru a-i ține în priză pe titularii de drept, dar și pe cei care au evoluat mai puțin în meciurile din campionat. În cel de-al doilea mitan, FC Argeș a mai redus turația motoarelor, piteștenii preferând să-și conserve avantajul luat după primele 45 de minute. Amicalul cu ilfovenii a fost un test util de verificare pentru alb-violeții înaintea duelului de duminică, de la ora 15.00, de pe propriul teren, cu Farul Constanța.

Caseta tehnică

FC Argeș: Alexandru Greab – Diogo Viana, Andrei Pițian, Deian Boldor, Iasmin Latovlevici – Ionuț Șerban, Georgian Honciu – Ruan Teles, Kehinde Fatai, Denis Dumitrașcu – Jafar Arias. Antrenori: Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi. Rezerve: Flavius Croitoru, Andrei Tofan, Nicolae Mușat, Joao Miguel, Grigore Turda, David Meza Colli, Martin Raynov, Antun Palic, Jimmy De Jonghe, Vlad Tudor.

Concordia Chiajna: Leonard Aldescu – Florin Borța, Raul Palmeș, Andrei Marc, Ionuț Biceanu – Marian Anghelina, Florinel Sandu, Nini Popescu, Cătălin Alexe – Valentin Lazăr, Younes Hamza. Antrenor: Claudiu Niculescu. Rezerve: Thomas Chesnean, Lucian Ion, Bogdan Manole, Alexandru Cherecheș, Dorin Codrea, Bogdan Piper, Gabriel Deac, Azdren Lullaku, Andrei Voicu, Florentin Puiu, Valentin Balint, Marius Dumitru.

Fotbal Club Argeş Piteşti. Foto: Gabriela Neacșu.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.