# Au marcat Rață (18) şi Armaș (29).
FC Argeș și-a diminuat șansele de a ajunge în finala Cupei României după ce a pierdut cu 0-2 partida de marți seară, din deplasare, cu FC Voluntari, din manșa tur a semifinalelor competiției KO. Pentru ilfoveni a fost prima victorie în cele șase confruntări directe din ultimele două sezoane.
Meciul de pe Stadionul „Anghel Iordănescu” s-a disputat pe o ploaie torențială, suprafața de joc devenind în partea secundă a întâlnirii o veritabilă orezărie. Argeșenii au pus presiune pe adversar încă din startul partidei, iar Latovlevici a trimis balonul în transversală dintr-o lovitură liberă din preajma careului.
Replica Voluntariului a fost dată de Nemec, care a ratat două mari șanse de gol în decurs de doar un minut. Rață a deschis scorul în minutul 18 după o eroare a portarului Croitoru, care nu a reușit să respingă în corner. Zece minute mai târziu, mijlocașul moldovean a fost un servant perfect pentru compatriotul său Igor Armaș, care scăpat din marcaj, a majorat diferența pe tabelă cu o lovitură de cap.
În partea secundă a întâlnirii, Ișfan și Arias au avut șansa de a reduce din handicap, însă de fiecare dată portarul Popa a scăpat fără să primească gol. Manșa retur a semifinalelor Cupei României se va disputa în perioada 10-12 mai.
Caseta tehnică:
FC Voluntari: M. Popa – D. Ciobotariu, Tamaş, Armaş, Briceag – Meleke (I. Gheorghe ’81), Droppa (Tavares ’66) – Ricardinho, Raţă, Marcelo Lopes (L. Fulop ’74) – Nemec. Antrenor Liviu Ciobotariu.
FC Argeş: F. Croitoru – Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Latovlevici – Meza Colli, Raynov (Viana ’75) – Işfan (Arias ’75), I. Şerban (Ganea ’55), C. Tănase (Dumitru ’55) – Said. Antrenor: Andrei Prepeliţă.
Cartonașe galbene: Ciobotariu, Briceag, Rață, respectiv Latovlevici, Ișfan, Viana şi Said. Stadion: Anghel Iordănescu; Spectatori: 1.000. Arbitru: Horațiu Feșnic. A1: Ovidiu Artene. A2: Mihai Marica. Observator joc: Felix Grigore. Observator arbitri: Augustus Constantin.
Fotbal Club Argeş Piteşti. Foto: Gabriela Neacşu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.