Cei mai dedicați profesori de Educație fizică și sport din Argeș, dar și antrenori pentru juniori, au fost premiați pentru activitatea din 2023. Pe podium s-au aflat toți cei care au avut rezultate notabile în competiții și olimpiade școlare.
Au fost prezenți la seara festivă reprezentanții din administrația locală și județeană.
Alături de gazdă, inspectorul general al IŞJ Argeș, Dumitru Tudosoiu, s-au aflat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă și administratorul public al Municipiului Pitești, Lucrețiu Tudor.
În numele municipalității, administratorul public a transmis un mesaj de susținere necondiționată a sportului de masă și de performanță: „Piteștiul este orașul care a dat mulți campioni! Obiectivul nostru, ca administrație, este acela de a asigura o infrastructură sportivă calitativă pentru desfășurarea antrenamentelor și a competițiilor, așa încât tinerii și profesorii sau antrenorii lor să poată construi strategii pentru performanță! Suntem mândri de olimpicii noștri, de profesori, avem speranța că rămânem una dintre cele mai bune pepiniere de sportivi pentru toate sporturile, de la echipă la individual!”.
„A fost o seară memorabilă pentru toți profesorii de Educație fizică și sport, pentru toți cei care antrenează și descoperă talentul juniorilor argeșeni! Este un eveniment prin care le sunt recunoscute meritele în plasarea sportului în cadrul disciplinelor de excelență în educație! Le doresc ca 2024 să fie la fel de plin de rezultate și trofee!”, a subliniat și inspectorul școlar general, Dumitru Tudosoiu.
„Gala sportului școlar argeșean” s-a aflat la a III-a ediție și a fost organizată de Comisia Județeană Argeș a Profesorilor de Educație fizică și sport.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.