Federația Română de Arte Marțiale (F.R.A.M.), prin Departamentul Ju-Jitsu, organizează, în perioada 4-7 aprilie, la Pitești, Campionatul European de Ju-Jitsu 2024 (U16, U18&U21).
ℹ️ Realizat în parteneriat cu municipalitatea piteșteană, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport și sub auspiciile Uniunii Europene de Ju-Jitsu (JJEU), acest prestigios eveniment găzduit de Pitești Arena – o sală cu o capacitate de 4.900 de locuri pe scaune – beneficiază de prezența a peste 1.400 de persoane, membre a 29 de delegații, transformând acest municipiu în capitala europeană a Ju-Jitsu, timp de 4 zile.
În cadrul conferinței de presă organizată la Pitești Arena, cu prilejul acestui campionat european, au participat președintele Federației Române de Arte Marțiale – Florentin Marinescu, vicepreședintele Federației Internaționale de Ju-Jitsu – Michael Korn, primarul municipiului Pitești – Cristian Gentea, alături de alți reprezentanți ai municipalității piteștene. Oaspeții au apreciat condițiile excelente oferite de noua Sală Polivalentă, organizarea la superlativ a evenimentului și primirea călduroasă de care s-au bucurat la Pitești.
🥋 În cele trei zile ale competiției, 1.057 de sportivi, cu vârste sub 21 de ani, vor concura la 1.129 de probe, pe 8 suprafețe de concurs concomitent, creând momente speciale ce vor putea fi vizionate și în direct pe canalele on-line ale F.R.A.M. și ale Ju-Jitsu International Federation (JJIF). Alături de competitori vor fi prezenți în calitate oficială și 58 de persoane din 28 de țări, 244 de antrenori și 44 de arbitri.
🆓 Amatorii de spectacol sportiv sunt bineveniți în zilele de vineri – 5 aprilie, sâmbătă – 6 aprilie și duminică – 7 aprilie, la Pitești Arena (str. Basarabia nr. 35), începând cu ora 09:00. Finalele se desfășoară la finalul fiecărei zile, începând cu ora 19:00. Accesul publicului este gratuit!
🎊 Deschiderea oficială va conține defilarea reprezentanților celor 29 de delegații și se va realiza sâmbătă, 6 aprilie, ora 12:00, la Pitești Arena. Vor fi prezente oficialități locale, cât și reprezentanți ai conducerii Federației Europene de Ju-Jitsu și ai Federației Române de Arte Marțiale.
🥋 Disciplinele de concurs din acest campionat sunt cele agreate de Federația Internațională de Ju-Jitsu (JJIF): Fighting, Duo, Show (masculin, feminin, mixt) și Jiu-Jitsu Ne-Waza (masculin, feminin), cele 114 de categorii de concurs fiind împărțite și pe criterii de vârstă și greutate.
Țările care vor fi reprezentate în competiție sunt: Austria, Belgia, Bosnia&Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Republica Moldova, Muntenegru, Olanda, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia şi Ucraina.
🇷🇴 Delegația României este formată din: 122 de sportivi, 2 antrenori principali de lot național (Ion Chelu și Viorel Lixandru) și 4 antrenori secunzi de lot național (Lucian Bogluț, Luis Turcu, Genoveva Dobre, Doru D. Galan).
🏆 Succes tuturor sportivilor participanți în competiție!
🥇 Hai, România!
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.