Naționala de volei debutează în Golden League, sâmbătă, 27 mai, de la ora 17:00, la Pitești Arena, contra Slovaciei, într-o grupă din care mai face parte și Cehia.

Cele mai bune voleibaliste ale României pun umărul pentru o calificare în semifinalele Golden League. România a jucat finala în sezonul trecut.

„Peste tot pe unde am jucat în România, am simțit sprijinul fanilor. La Alexandria, la Piatra Neamț, dar sunt sigur că fanii vor veni și la Pitești. Sperăm să le aducem și noi bucurie prin rezultate”, a declarat antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez.

„Suntem nerăbdătoare să jucăm. Vrem să arătăm ceea ce suntem în stare pe teren. Fetele m-au primit senzațional. Am și emoții, dar vor trece!”, a spus și Elizabet Inneh, cea care va debuta în echipa națională contra Slovaciei.

Iubitorii sportului sunt invitați să nu rateze un spectacol garantat! Spectatorii vor avea parte de premii și de multe alte surprize, la Pitești Arena!

Biletele se pot achiziționa de pe site-ul biletesmart.ro sau de la casieria Pitești Arena.

Programul meciurilor României în Golden League:

  • 27 mai, ora 17:00, România – Slovacia, Pitești.
  • 3 iunie, ora 17:00, Cehia – România, Ostrava.
  • 8 iunie, ora 17:00, România – Cehia, Pitești.
  • 17 iunie, ora 20:00, Slovacia – România, Nitra.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.