Au marcat: Fatai (41), Arias (49), Said (79)/Roguljic (6), Nistor (81).

FC Argeș continuă cu succes lupta pentru play-off după victoria de duminică seară, de pe propriul teren, cu Universitatea Craiova, din prima etapă a returului Ligii I. Alb-violeții s-au impus cu 3-2 la capătul unui meci spectaculos cu 5 goluri, o eliminare și ratări uriașe de ambele părți.

Oltenii au deschis scorul în Trivale după doar 6 minute prin Roguljic, care a trimis cu capul în plasă dintr-o fază fixă. Trupa lui Reghechampf a rămas în zece oameni după 12 minute, Crețu încasând al doilea galben pentru un fault dur asupra lui Fatai. Piteștenii au restabilit egalitatea cu puțin timp înainte de pauză prin Fatai care a trimis cu capul în plasă din centrarea lui Viana.

Alb-violeții au trecut în avantaj după revenirea de la cabine. Arias a profitat de o greșeală a defensivei craiovene și l-a executat cu sânge rece pe Pigliacelli. Viana și Said au avut două șanse uriașe de a închide partida, însă au fost neinspirați la finalizare. Koljic și Baiaram l-au pus la grea încercare pe Greab, care a fost și de această dată imperial. Said a mărit ecartul după ce a reușit să marcheze la capătul unui contraatac fulger al argeșenilor. Craiova a reintrat în joc după reușita lui Nistor, însă piteștenii au gestionat foarte bine finalul partidei. În urma acestui rezultat, FC Argeș a rămas pe locul 9, cu cele 24 de puncte, acumulate în 16 etape, cu unul mai puțin decât Farul Constanța, ocupanta locului 6, ultimul care asigură prezența în play-off.

Caseta tehnică

FC Argeş: Greab – Tofan, Turda, Miguel, Mușat (min. 32 Arias) – Meza Colli, Raynov – Ișfan (min. 90+4 Dumitru), Șerban (min. 32 Viana), Latovlevici – Fatai (min. 46 Said, min. 85 Palic). Rezerve neutilizate: F. Croitoru, Pițian, Teles, Dumitraşcu. Antrenori: Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Căpățînă (min. 67 Ivanov), M. Constantin, Screciu, Bancu – Nistor, Crețu, Roguljic (min. 55 Baiaram) – Cîmpanu (min. 46 Vlădoiu), Koljic (min. 67 Markovic), Ivan. Rezerve neutilizate: Lazar, Vătăjelu, Bălașa, Vînă, Gustavo. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Cartonașe galbene: Mușat, Raynov, Latovlevici, Viana, Greab, Palic/Crețu 2, Roguljic. Cartonaș roșu: Crețu (12). Stadion: „Nicolae Dobrin” (Piteşti). Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş). A1: Mircea Orbuleţ (Bucureşti). A2: Imre Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe). Observatori: Imilian Șerbănică, Adrian Comănescu.

Fotbal Club Argeş Piteşti. Foto: Gabriela Neacșu

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.