Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a lansat licitația pentru elaborarea Proiectului Tehnic și execuția lucrărilor de reparații și de restaurare a clădirii de călători, din stația CF Curtea de Argeș.

Gara Regală din Curtea de Argeș, clădire arhitecturală, care îmbină elemente din trei stiluri diferite (romanic, bizantin și clasic românesc), este declarată monument istoric de importanță națională și se regăsește în Lista Monumentelor Istorice.

Există două condiții esențiale pentru ofertanți:

  • Cel puțin o lucrare similară de reparații/restaurare a unei clădiri monument istoric (conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice).
  • Lucrările de reparații, restaurare și reabilitare a clădirii se vor realiza doar cu materiale și tehnici specifice, compatibile cu cele originale, pe baza Avizului emis de Ministerul Culturii și Identității Naționale!

Obiective generale ale celor două etape (proiectare și execuție lucrări):

  • lucrări de reparații și consolidare a structurii de rezistență;
  • lucrări de restaurare/finisaje componente artistice din lemn, piatră, ceramic, metal;
  • lucrări de înlocuire a învelitorii, asterelii și a sistemului de colectare ape;
  • lucrări la reparații locale și biocidare la șarpantă;
  • lucrări de instalații electrice, termice și sanitare.

Finanțare: surse proprii CFR SA.

Valoare estimată: 10,5 milioane lei fără TVA.

Durata contractului: 36 de luni (elaborare Proiect Tehnic, obţinere avize/autorizaţii şi execuția lucrărilor).

Foto: CFR Infrastructură/Clădirea Stației Curtea de Argeș (monument istoric).

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.