Moment istoric pentru legendarul și enigmaticul Asprete (Romanichthys valsanicola), cel mai rar pește din Europa și poate chiar din lume, dar și pentru conservarea din România și nu numai. Un număr record de 58 de exemplare de Asprete au fost găsite în Râul Vâlsan din Munții Făgărașului!
Este singurul loc de pe planetă unde încă mai supraviețuiește această specie considerată fosilă vie și, după unele estimări, contemporană chiar cu ultimii dinozauri. Iar noi, oamenii, suntem cei ce am adus-o în pragul dispariției…
În perioada 10-16 octombrie 2022 s-a desfășurat cea mai amplă acțiune de inventariere a speciei, de la descoperirea ei în 1956 (an în care se mai regăsea și în râurile Argeș și Doamnei) și până astăzi.
Echipa noastră, care a inclus și 9 biologi specializați în pești, a realizat în Râul Vâlsan nu mai puțin de 21 de stații de pescuit științific (anterior realizându-se un maximum de 8 stații per sesiune), dintre care în 14 dintre ele a putut identifica Aspretele.
Niciodată de la mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut nu s-au mai identificat atât de multe exemplare de asprete, cel mai mare număr fiind până acum de 12, găsite la începutul anilor 2000! De asemenea, au existat și ani în care Aspretele a fost crezut complet dispărut.
Potrivit celor mai recente estimări oficiale ale Ministerului Mediului, populația de Asprete ar număra între numai 10 și 15 exemplare.
Deși modelările matematice nu sunt încă finalizate, estimarea specialiștilor, bazată pe numărul de exemplare găsite și pe localizarea lor în Vâlsan, este că întreaga populație s-ar putea situa undeva în jurul a doar câteva sute de exemplare. Un lucru îmbucurător, din perspectiva diversității genetice a speciei, în vederea programului de reproducere în captivitate pe care îl avem în vedere. Dar chiar și așa, în acest moment, specia rămâne critic periclitată.
De asemenea, complementar, s-a realizat pescuit exploratoriu în mai multe râuri din bazinul Argeșului, numărul total de stații fiind de 44. S-au identificat habitate potențiale unde aspretele ar putea fi repopulat, s-au identificat zone ce necesită reconstrucție ecologică și au fost colectate diverse probe pentru realizarea de studii științifice ce vor servi la acțiuni cu impact direct asupra conservării speciei.
O altă veste minunată este că acea capsulă a timpului de numai 5 km în care ne așteptam să regăsim Aspretele s-a triplat în urma cercetării noastre. Arealul confirmat al speciei ajunge acum la nu mai puțin de 15 kilometri, între localitățile Brădetu și Vâlsănești. Pe această porțiune, alături de Asprete s-au mai identificat alte nouă specii de pești diferite.
Operațiunea de inventariere a Aspretelui a fost posibilă cu sprijinul MBZ Species Conservation Fund. Ea face parte din „Aspretele Trăiește”, un amplu proiect de salvare de la dispariție și de conservare a speciei, proiect pe care l-am inițiat în iulie 2019 de pe Vârful Gasherbrum 2 – 8.035 m, al șaptelea munte de peste 8.000 de metri urcat fără oxigen suplimentar sau porteri de altitudine. Proiectul este dezvoltat și desfășurat de către „Fundația Alex Găvan”, în parteneriat cu Fauna&Flora International, prima organizație de conservare a vieții sălbatice înființată în lume (1903).
Încă de la început, am lucrat la îmbunătățirea condițiilor de habitat ale Aspretelui. Între timp, am reușit să stopăm o mare parte din distrugerile care se petreceau pe Vâlsan, cum ar fi tăierea vegetației de pe maluri sau furtul bolovanilor din râu. În același timp, acțiunile noastre au dus la reducerea intensității factorilor de poluare, iar debitul de apă al râului se apropie acum de valoarea optimă, fiind pe cale să rezolvăm permanent acest aspect.
Suntem cu toți custozii acestei planete, nu stăpânii ei, nu cuceritorii ei, iar postura de custode vine cu o responsabilitate pe măsură.
Aspretele este un templu!
Planeta aceasta este un templu, cu toate câte sunt în ea!
Acest templu suntem noi, cu toții!
Alex Găvan
Foto: Aspretele identificat în râul Vâlsan la Brăduleț/Alex Găvan.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.