Fostul lider PSD şi-a păstrat tupeul incredibil din vremea când tăia şi spânzura după bunul plac în România. Abia ieşit din puşcărie, s-a autodefinit drept deţinut politic. Fanii săi îl consideră şi un mare patriot, urmaş demn al lui Nicolae Ceauşescu. E dreptul lor să creadă orice. Dacă vor, pot să se închine şi la o baligă! Pe cale de consecinţă, eu îmi păstrez dreptul de a avea convingerile mele. Şi nu voi accepta în ruptul capului să fiu obligat să cred în eresurile altora. Asta chiar dacă unii mă vor combate pe motiv că spiritul democratic impune ca minoritatea să se supună majorităţii. Acelora le voi replica simplu că fanii lui Dragnea sau ai lui Ceauşescu – slavă Domnului! – încă nu reprezintă o majoritate. Apoi nu trebuie să mai demonstrăm faptul că la noi, după 1990, s-au cam întors toate cu fundul în sus. Aşa că minorităţile etnice, dar mai ales cele de interese divergente cu cele publice au făcut şi fac cărţile în jocurile politice. Din păcate, comoditatea sau tâmpenia multor compatrioţi au condus către acceptare fatalistă a situaţiei anormale. „Ferească Dumnezeu de mai rău!” – spun falşii bigoţi transformaţi în agenţi de influenţă. Pentru mine însă, rămâne un postulat ceea ce spunea cândva Ion Raţiu: „Eu voi lupta până la ultima suflare pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine!”. Cu scuzele de rigoare dacă greşesc, dar consider că asta este esenţa democraţiei adevărate sugrumate de originalitatea lui Ion Ilici Iliescu şi a epigonilor săi.Tocmai de aceea nu pot fi de acord cu ideea că Liviu Dragnea ar fi fost un deţinut politic. Mai degrabă cred că-i încurca pe adversari şi îi deranja şi pe ai lui cu dictatura personală instaurată în PSD. Beţia de putere, gafele personale speculate inteligent de către cei care nu-l înghiţeau, precum şi frustrarea apropiaţilor l-au pierdut. Liviu Dragnea a fost scos din joc pe o speţă banală. Şi nu pentru că n-ar fi fost băieţii capabili să-l „rezolve”, ci pur şi simplu pentru a-i demonstra cinic că i-a sosit sorocul plăţii. Dovadă stau dosarele care-i atârnă acum ca o sabie a lui Damocles deasupra capului! Personal nu pot suferi pentru unul ca Liviu Dragnea, un traseist politic plecat de lângă Traian Băsescu şi propulsat miraculos în fruntea celui mai mare partid politic de la noi. Pentru a ajunge cel mai puternic om din România, a călcat pe cadavre politice. La modul foarte firesc – pentru el şi pentru cei asemeni lui – a ajuns însă şi în topul bogaţilor acestei ţări cu prea mulţi săraci!La ieşirea din puşcărie, Liviu Dragnea s-a plâns de condiţiile de coşmar pe care – chipurile! – le-ar fi îndurat în timpul recluziunii. S-a autodefinit deţinut politic şi a dat cu brandul în cei care i-au luat locul în PSD. S-a autovictimizat şi astfel şi-a croit pervers calea spre o revenire în politică. Strategia asta s-ar putea să ţină la unii sau la alţii mai puţin informaţi sau care sunt tentaţi să judece lucrurile prin prisma simpatiilor sau antipatiilor personale ori a anumitor interese ascunse. Mărturisesc că pentru mine, ideea că Dragnea ar putea fi considerat deţinut politic este o jignire la adresa celor care au îndurat cu adevărat chinurile prin lagărele de exterminare comuniste în care a pierit floarea „intelighenţiei” româneşti după 1948. Înaintaşii lui Nicolae Ceauşescu, dr. Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, au executat ordinele lui Iosif Visarionovici Stalin de a-i elimina din viaţa publică pe patrioţi români. Strategia s-a aplicat în întregul lagăr comunist, pentru a netezi calea spre internaţionalismul proletar. Acesta a fost înlocuit acum de globalizare, cam aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie. Este atât de evident cine execută acum ordinele oculte primite din afara ţării încât nu mai are rost să batem apa-n piuă, dacă tot asistăm cu braţele încrucişate la ceea ce se întâmplă.Revenind la subiect, Liviu Dragnea şi-a jucat cartea şi a pierdut. Cei care au câştigat meciul cu el îi calcă pe urme. Şi aşa cum nu-i plâng lui de milă, n-o voi face nici pentru ei, căci nu-mi ajung lacrimile pentru nenorocirea generalizată în care ne bălăcim fără să conştientizăm că suntem victimele unei manipulări globale menite să ne transforme în sclavi. Spun asta pentru că am avut ocazia să-i cunosc pe mulţi dintre adevăraţii deţinuţi politici. Am discutat cu ei şi am scris destule pagini prin ziare pe baza mărturisirilor acestor martiri uitaţi. Cine a fost măcar o dată la o întâlnire a foştilor deţinuţi politici ce comemorau victimele odiosului „Experiment Piteşti” poate că-mi va da dreptate. Şi-atunci, poate vor înţelege şi alţii că deţinuţi politici au fost Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, istoricul Gheorghe Brătianu, marele jurist Istrate Micescu sau, dacă ar fi să pomenim concitadini – preoţii Gheorghe Marinescu, Vasile Chiţu, prof. Nicolae Enescu – şi nicidecum Liviu Dragnea!Adversarii bolşevismului au îndurat în închisorile de exterminare de la Jilava, Aiud, Sighet, Piteşti, Periprava şi multe altele torturile greu de imaginat, foamea îndobitocitoare, frigul cumplit, bolile chinuitoare… Mulţi dintre ei n-au mai revenit acasă şi familiile nu ştiu nici astăzi unde-şi dorm somnul de veci. Totul a fost învăluit în vălul secretelor straşnic păzite, tot aşa cum s-a întâmplat şi cu lovitura de stat din decembrie 1989, care a „emanat” o nouă clasă politică având rădăcinile în comunismul second-hand. Liviu Dragnea a stat, într-adevăr, la puşcărie, dar nu în condiţiile suportate de cei amintiţi mai sus. Dacă este s-o zicem pe bune, a trăit mai comod acolo decât sute de mii, dacă nu chiar milioane de români care trăiesc cu teama zilei de azi şi nu îndrăznesc măcar să se gândească la cea de mâine. N-a fost torturat, n-a cunoscut foamea, n-a suferit de frig, nu i s-a confiscat averea dobândită pe căi care incită curiozitatea publicului larg şi, la ieşire, Liviu Dragnea nu părea a fi doborât de boli. A ieşit „revergorat” de vizitele iubitei şi de ura faţă de cei care l-au scos din arena politică şi prin trădarea celor care cândva îl pupau în dos, dar n-au ezitat să se lepede de Satana şi să-i tragă un şut unde-l lingeau. Deşi poate părea deplasată bănuiala mea, mărturisesc că nu m-ar mira ca domnul fost tovarăş Dragnea să dea statul în judecată cerând compensaţii grase în euro pentru „condiţiile grele” în care şi-a executat o parte din pedeapsă şi – de ce nu? – chiar pensie de fost deţinut politic! O asemenea posibilitate mă revoltă, deoarece dacă va avea câştig de cauză – şi n-ar fi chiar imposibil! – de plătit tot noi, oamenii de rând, contribuabilii oneşti o vom face, nu altcineva! Există destule precedente ca să facă inutil orice comentariu pe această temă…N-o să spun vreodată că Liviu Dragnea sau Nicolae Ceauşescu au fost întruchiparea perfectă a răului. Dintre politicienii de după 1990, n-a fost vreunul care să nu mă dezamăgească. Acesta a fost şi motivul pentru care nu m-am înscris în vreun partid, deşi am fost ofertat. Singurul câştig a fost acela că eu dorm liniştit ca oricare anonim de pe stradă. Şi îmi permit să-i dau dreptate şi pleonasticului tov. Ion Ilici Iliescu, care susţinea că „orice om are atât calităţi bune, cât şi rele”. Nu este menirea mea să pun în balanţă care dintre calităţi sau defecte precumpănesc. Dar dacă Dragnea revine în libertatea supravegheată în care trăim acum aproape ca şi în timpul lui Ceauşescu cu false autovictimizări, cred că ar trebui să-i cerem să ne lase-n durerea noastră. Avem destui păcălici politici care ne fac nouă viaţa viaţa greu de suportat pentru a trăi ei ca-n poveştile Şeherezadei, aşa că unul în plus este de prisos. Şi ne putem lipsi de el precum Adam de Rai!„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.