La finalul săptămânii în care se încheie proiectul dedicat arhitectului francez André Lecomte du Nouÿ, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Asociația Culturală DAR DEVELOPMENT a decis să prezinte expoziția foto-documentară, principalul produs al acestui proiect, la Curtea de Argeș, în cadrul Centrului de Cultură și Arte „George Topîrceanu”. Astfel, după un lung drum prin țară, expoziția ajunge în orașul în care se află poate cel mai cunoscut monument medieval restaurat de arhitectul francez, Mănăstirea Argeșului, unde își dorm somnul de veci toți regii și reginele României, în apropierea căreia este înmormântat Emile André Lecomte du Nouÿ.
Vernisajul expoziției va avea loc, vineri, 12 octombrie, la ora 14:00, cu respectarea reglementărilor sanitare în vigoare. Expoziția va fi prezentată de dna. Alexandra Brutaru, istoric de artă, manager de proiect, președintele asociației.
„Criticat şi apreciat în acelaşi timp de contemporanii săi, Lecomte du Noüy a condus lucrările la următoarele monumente arhitectonice medievale pe care le-am inclus în expoziția pe care o propunem: restaurarea Bisericii Episcopale de la Curtea de Argeş (1875-1886) și a bisericii de la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi (1881-1904), reclădirea bisericilor Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi (1884-1904), Sf. Dumitru din Craiova şi Mitropoliei din Târgovişte (ambele 1884-1914), finalizate şi resfinţite în 1933, după moartea arhitectului francez”, au declarat organizatorii.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.