Mii de argeșeni și oaspeți din alte județe ale țării – Vâlcea, Dâmbovița, Cluj, Teleorman, Caraș-Severin, Sălaj, Brașov, Brăila, Gorj, Olt, Satu Mare, Botoșani – precum și din Republica Moldova au participat ieri la Parada Portului Popular de la Mioveni.
Aceștia și-au etalat cu mândrie moștenirea culturală păstrată în lada de zestre a valorilor naționale.
Parada – prin amploare, valoare și semnificație – a reprezentat omagiul adus tuturor iubitorilor și păstrătorilor de straie tradiționale și o mărturie în plus a faptului că vom continua să promovăm și să purtăm cu dragoste și mândrie costumul popular românesc, în spiritul valorilor tradiționale în care am fost crescuți de bunicii și părinții noștri!
Au purtat cu mare bucurie și mândrie portul popular la Mioveni și deputații Simona Bucura Oprescu – secretar executiv al PSD Argeș, Nicolae Pavelescu și Remus Mihalcea, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, subprefecții Ciprian Neculăescu și Bogdan Minciunescu, precum și numeroși primari, consilieri județeni și locali. Gazdă bună și primitoare a fost primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural Mioveni (director, Alin Călinescu), în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură și Arte Argeș (director, Elena Iagăr), alături de Primăria orașului Mioveni.
Sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită prin Legea 102/2015. Portul popular românesc se constituie unitar în spațiul carpato-danubiano-pontic și se scrie ca o coordonată importantă în tabloul general al unității culturale a românilor de pretutindeni.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.