Creștinii ortodocși și cei greco-catolici îl sărbătoresc an de an, în data de 12 decembrie, pe Sfântul Spiridon al Trimitundei, considerat unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul creștin ortodox al lunii decembrie.
Cunoscut drept „Sfântul călător”, cel care vine grabnic în ajutor, părăsindu-și racla din Corfu, Sfântul Spiridon a fost episcop al cetății Trimitunda și bun prieten al Sfântului Nicolae, alături de care a apărat credința ortodoxă împotriva ereziilor vremii.
Patron spiritual al cizmarilor, al cojocarilor și al oierilor, este unul dintre marii făcători de minuni din panteonul sfinților, ziua sa fiind cinstită în mod deosebit de către cei care caută vindecare de boli și neputințe – din acest motiv, multe biserici și spitale din România îi poartă numele.
La mulți ani sărbătoriților zilei, sub ocrotirea Sfântului Spiridon!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.