Cel de-al doilea convoi cu tehnică militară franceză constând într-o companie de tancuri Leclerc a ajuns pe calea ferată în Gara Voila, județul Brașov, miercuri, 16 noiembrie.

Tehnica militară a intrat în țară în data de 14 noiembrie, pe la punctul de trecere al frontierei Curtici, județul Arad, și este destinată completării mijloacelor tehnice ale Grupului de luptă al NATO (Battle Group Forward Presence-BGFP) dislocat în Cincu.

Primul convoi cu tehnică militară franceză, constând în transportoare blindate, a sosit în România pe 23 octombrie.

Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră.

La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul național, integrând, pe bază rotațională, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.

BGFP contribuie la creșterea cooperării militare a României cu Franța, și, implicit, la consolidarea securității spațiului euro-atlantic pe Flancul Estic. Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de apărare și descurajare în contextul războiului din Ucraina și a crizei din regiunea Mării Negre.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.