Revenim astăzi cu un episod care – pe de o parte – ne-a amuzat, iar pe de altă parte ne-a întristat. Acesta s-a petrecut de Înălţarea Domnului, atunci când s-a celebrat şi Ziua Eroilor, în data de 13 iunie 2024. Atunci, Batalionul 33 V.M. POSADA, împreună cu Primăria Municipală şi Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, a organizat o ceremonie prin care a adus un pios omagiu celor care şi-au dat viaţa pentru propăşirea şi definirea naţiunii române.

Toate bune şi frumoase. Cu căţel, cu purcel, cu staţie şi microfoane, cu curent şi fără curent (noroc cu liberalii – dragii de ei – că au venit cu o găleată de prin vecini, aşa cum spunea un fruntaş al acestui partid, nu-i zicem numele, persoană însemnată!), la faţa locului s-au deplasat organizatorii amintiţi mai sus, reprezentanţii PSD, PNL şi AUR Curtea de Argeş, cei ai instituţiilor din cadrul MAI – Poliţie, Jandarmerie şi Pompieri, cei de la Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi Curtea de Argeş, cei ai Spitalului Municipal, cei din partea câtorva instituţii de învăţământ, şi anume Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”, Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, Liceul Tehnologic „Regele Mihai I” şi, pe finalul manifestării, cei ai Şcolii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân”, câţiva cetăţeni toropiţi de codul galben de caniculă în vigoare, dar şi câţiva presari locali (cei mai fraieri dintre ei – se ştie!!!, ‘că restul se bucurau la „răcorică” de transmisia LIVE a Primăriei Municipale pe pagina de socializare de pe Facebook). „Puţin, foarte puţin…”, cum ar fi spus un clasic al scenei şi ecranului în seria binecunoscută „B.D.”.

Dacă din partea candidaţilor meteorici pentru Consiliul Local şi Primăria Curtea de Argeş din 2024 de la Forţa Dreptei (F.D.), Mişcarea România Suverană (MRS) sau Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) nu aveam chiar aşa de mari pretenţii ca să vină să facă act de prezenţă, să fie bătuţi de soare în cap, să depună o coroană de flori şi să facă „mumos” la Nenea Foto (de altfel, din ce am auzit, toţi cei enumeraţi mai sus sunt în depresie, îşi ling rănile şi se gândesc serios dacă să mai facă sau nu politică după ce „au înfrânt” la locale), nu acelaşi lucru îl putem spune despre #rezistenţii din Consiliul Local Curtea de Argeş şi despre îndrumătorul zoo-pastoral gastronomic pemepist local Daniel „Miorel” Behăel. Trompetiştii locali salvatori ai României, în frunte trombonistul şef Bogdănel-Userel, au obţinut 13,23% la Consiliul Local, fiind votaţi de nu mai puţin de 1.397 de argeşeni! Băi, aţi înnebunit? Aţi băgat din nou în legislativul local un turist cu mutaţie pe Curtea de Argeş, care îşi trăieşte viaţa şi îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, şi două ordonanţe care nu vor mişca în front în faţa şefului şi nu vor prididi din a-i face boss-ului pantofiorii lună şi a-i strânge cu limba scamele de pe pantalonaşi!

În ceea ce-l priveşte pe Daniel „Miorel” Behăel, zis Omu’-Partid, singurul reprezentant al poporului în Consiliul Local Curtea de Argeş, tipul şi-a reînnoit mandatul pentru 4 voturi, după ce a depăşit pragul de 527 şi a acumulat 531. Gurile rele spun că a fost „golăneală”, un cuvânt atât de drag păstorului Behăel pe care îl scuipă la fiecare şedinţă de consiliu local pe sub mustăţile de macho, iar pragul a fost scăzut după ce mai multe voturi au fost anulate. Noi nu credem ce spun duşmanii lui Dănutz SRL şi nu punem botu’ la aşa ceva, dar o să stăm în viitorul mandat cu ochii pe el şi pe sfătuitorul său derbedeu trandafiriu tigheliu. Care – dacă nu se potoleşte din a se crede mai deştept decât este şi mare combinator, combinagiu sau PEŞTE, pe româneşte – îşi va lua o mare „Mu-Mu” şi va zbura şi din C.L.!

Revenind la cestiune: „Azi i-a durut în c..r de eroi/ Mâine îi va durea de voi!”. Fraierilor, i-aţi votat şi acum fac ceva pe voi şi pe problemele voastre! Nici măcar o săptămână nu a trecut şi vă sfidează, unul „luptând” pe la Bucureşti pentru Clotilde şi Radu Mihaiu, celălalt nemaifăcând faţă să le asigure animalelor ce le mai are hrană, apă şi umbrar, plus schimbul doi la papetăria din Ivancea! Dacă nu au pic de respect pentru eroii ţării, să depună o coroană de flori şi să se reculeagă la mormintele lor, puteţi fi siguri că li se rupe în trei şi paişpe de problemele cu care veţi veni în faţa lor să vi le rezolve din postura de consilieri locali! Ne pare rău, dar v-aţi luat ţeapă. Din nou! Shit happens!

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare!

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.