Cu ocazia Zilei Eroilor și a Înălțării Domnului Iisus Hristos, elevii, cadrele didactice și mediatorul școlar de la Școala Gimnazială nr. 1 Corbeni, împreună cu structurile școlare Școala Gimnazială „Prof. Dr. Vasile Vasilescu” și Școala Primară Oești-Pământeni au organizat o ceremonie specială pentru a comemora eroii neamului și a marca această importantă sărbătoare religioasă.

Cu solemnitate și respect, ceremonia a început printr-un gest de recunoștință și reculegere, fiind depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din fața Primăriei Corbeni, la troița de pe Valea Oească, din apropierea Școlii Primare Oești-Pământeni și la Monumentele Eroilor din curţile Bisericilor Corbeni, Oești și Poienari. Elevii, alături de îndrumătorii lor, au adus un omagiu celor care au luptat și s-au jertfit pentru libertatea și independența României.

În continuare s-au recitat poezii dedicate eroilor, selecționate atent din operele marilor poeți români. Cu emoție și implicare, copiii au dat viață versurilor, reușind să transmită publicului prezent mesajul de patriotism și sacrificiu. Îmbrăcați în costume tradiționale, elevii au completat momentele artistice cu cântecele patriotice interpretate cu mândrie, făcând să răsune curtea Primăriei și cele ale bisericilor, reamintind, astfel, tuturor celor prezenți de valorile naționale și de unitatea poporului român.

În cadrul ceremoniei, edilul-şef adjunct al localității, Daniel Ungureanu, a ținut un discurs emoționant despre importanța păstrării memoriei eroilor și a valorilor creștine. A subliniat rolul educației în formarea unei generații conștiente de istoria și tradițiile sale, capabilă să le respecte și să le promoveze.

Această zi a fost una deosebit de importantă pentru comunitatea din Corbeni, reușindu-se îmbinarea armonioasă a respectului pentru eroii patriei cu sărbătoarea religioasă a Înălțării Domnului. Prin activitățile desfășurate, elevii și-au demonstrat nu doar talentul artistic, ci și devotamentul față de valorile naționale și religioase.

Concluzionând, evenimentul organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Corbeni a fost o reușită, aducând împreună elevi, profesori și membri ai comunității într-o manifestare de respect și recunoștință. Astfel de inițiative sunt esențiale pentru a menține vie amintirea eroilor și a cultiva în rândul tinerelor generații dragostea pentru patrie și credință!

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.