În data de 13 iulie, la Spitalul Municipal Curtea de Argeş a avut loc o conferinţă de presă susţinută de managerul interimar Andreea Gheordunescu. Încă din start, domnia sa a ţinut să se adreseze pacienţilor oncologici şi aparţinătorilor acestora, pe care a dorit să-i liniştească asupra zvonurilor care circulă în municipiu şi pe reţele de socializare:

„Dacă există o hârtie semnată de mine prin care să avizez desfiinţarea Oncologiei sau mutarea din Spitalul Municipal în clădirea în care funcţionează Salvamont Curtea de Argeş (?!?), vă rog să mă credeţi că acum, pe loc, îmi scriu demisia şi plec acasă. Aceste zvonuri nu fac bine nici bolnavilor, nici aparţinătorilor şi cu atât mai puţin conducerii spitalului. Mi se pare un lucru josnic, de cea mai joasă factură umană şi morală, ca unii şi alţii să-şi facă imagine pe suferinţa unor oameni, ba chiar să-i folosească inclusiv pentru atragerea de capital politic şi electoral”.

Este de notorietate ce s-a întâmplat la şedinţa de consiliu local din luna iunie, atunci când o delegaţie a unei asociaţii a bolnavilor de cancer a avut un schimb dur de replici cu şeful administraţiei publice locale, primarul Constantin Panţurescu. Atunci, opoziţia unită PNL, USR şi PMP a părăsit lucrările şedinţei, consilierul Daniel Petrescu a fost cu greu potolit de colegul Cătălin Tiţa să nu sară la bătaie cu „duşmanii” din PSD, iar primarul a rămas la final să discute şi să-i asigure pe cei din cadrul asociaţiei că nimeni nu vrea să scape din spital de medicul oncolog Otilia Chipurici.

Conferinţa de presă a managerului Spitalului Municipal, jr. Andreea Gheordunescu, o puteţi urmări accesând link-ul de mai jos:

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.