Aceasta este părerea fostului preşedinte al PNL Câmpulung. Domnia sa a dezvăluit la POLITIKIA.ro, în dialog cu Edi Vasile, că trebuie să se facă sondaje serioase la nivelul localităţii, iar toate partidele trebuie să treacă peste orgoliile personale şi animozităţi pentru a putea câştiga cu candidatul comun fotoliul de primar.
„Desemnarea candidatului pentru postul de primar al municipiului Câmpulung trebuie să se facă în urma unor sondaje serioase, profesioniste. Trebuie să înţeleagă toată lumea că, dacă se vrea schimbarea primarului actual Elena Lasconi, care – din punctul meu de vedere – e doar poveste, nu a făcut absolut nimic acolo şi nu a luat absolut niciun leu acolo din fonduri europene în ultimii trei ani, ar trebui ca toţi factorii politici – indiferent de orgolii şi de partide să stabilească discuţii serioase şi să stabilească un candidat comun. Şansele sunt reale şi putem câştiga la Câmpulung fără probleme!
Sunt convins că, la momentul 2023, nu poate câştiga unul din candidaţii altui partid, individual. Primarul în funcţie pleacă în orice situaţie cu avantaj, cu prima şansă. Trebuie să fim conştienţi că, la Câmpulung, PSD are un număr de voturi stabil, PNL – la fel, este posibil să vină şi AUR cu un număr de voturi important… Nu ştiu cu câte, la AUR e mister, nu se ştie ce se întâmplă în nicio organizaţie de-a lor din judeţ. Voturile s-ar disipa, iar primarul în funcţie poate câştiga primăria cu 30-35%!
În schimb, dacă credităm AUR cu 20%, PNL cu 20% şi PSD tot cu 20%, grosso modo, este clar că individual nu pot să câştige primăria cu doar 20-25%, pentru că vine Lasconi cu 30-35% ai ei! Mă întrebaţi dacă văd posibilă o alianţă AUR, PNL şi PSD, cu susţinerea unui candidat comun? În politică e posibil orice!”, a spus Bogdan Angelin David, fostul şef al PNL Câmpulung.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.