Noi dotări cu aparatură de ultimă generație au fost achiziționate pentru unitatea spitalicească din municipiul nostru, în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dotarea și echiparea Ambulatoriului Curtea de Argeș”, derulat de Primăria Municipiului Curtea de Argeș.
Vestea cea bună a fost adusă de managerul interimar al Spitalului Municipal Curtea de Argeş, jr. Andreea Gheordunescu, care a spus că în data de 3 iulie s-a făcut primul CT unui pacient internat în unitatea medicală. De asemenea, a prezentat asistentele şi pe medicul Victor Pănuş, cel care va lucra efectiv cu aparatul de generaţie 2023. CT-ul s-a primit în decembrie 2022, toate autorizaţiile au fost obţinute până în luna mai 2023, în luna iunie s-a alăturat echipei medicul Pănuş, iar de la 1 iulie, Spitalul Municipal este în contractare cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeş pentru ca pacienţii să poată beneficia de această investigaţie aici.
„Este un sistem de ultimă generaţie, un aparat extrem de performant. Vom putea face cu ajutorul său toate tipurile de investigaţii, pe toate segmentele corpului, Pentru început, această săptămână este alocată pentru examinări native, urmând să mai existe nişte sincronizări între echipamentul de injectare a substanţei de contrast şi aparat. De săptămâna următoare se vor face examinări şi cu substanţă de contrast. Pe lângă aceste examinări curente la nivel de computer-tomografie, nădăjduiesc că în scurt timp vom avea şi Radiologie intervenţională non-vasculară, a coloanei şi alte proceduri în sprijinul colegilor chirurgi”, a spus dr. Victor Pănuş.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.