Emil Săndoi este noul selecționer al României U21, iar Daniel Pancu a preluat reprezentativa U20. Anul viitor, la Campionatul European Under 21, cei doi vor face echipă pe banca tehnică.
Săndoi revine la naționala de tineret după 9 ani, el activând la acet nivel de vârstă în perioada 2006-2013. Ca antrenor a mai lucrat la cluburile FC Universitatea Craiova, Pandurii Târgu Jiu, FC Vaslui, CS U Craiova, Concordia Chiajna, FC Argeș și Chindia Târgoviște.
În vârstă de 57 de ani, Emil Săndoi și-a început cariera de fotbalist la Craiova, unde a cucerit trei trofee: titlul în Liga 1 (1991) și Cupa României (1991 și 1993). A mai evoluat în Franța, la Angers, și la FC Argeș. Pentru echipa națională a României a bifat 30 de selecții.
Fostul fundaș central va continua munca începută de Florin Bratu, aceea de a crea o selecționată U21 pentru Campionatul European, unde România e calificată din postura de țară gazdă.
Emil Săndoi: „Va fi o muncă dificilă, chiar dacă inițial ne gândim că un turneu final e peste un an, acțiunile pe care le vom avea până în perioada respectivă vor fi puține. E o responsabilitate foarte mare pentru mine. În momentul în care antrenezi una dintre echipele naționale, consider că reprezinți o națiune”.
Tot începând de astăzi, naționala Under 20 a României are un nou selecționer: fostul internațional român, Daniel Pancu. Campion al României, cu Rapid (1999), și al Turciei, cu Beșiktaș (2003), Pancu a debutat la seniori la Politehnica Iași. A mai evoluat în cariera sa la Cesena, Bursaspor, Akhmat Groznîi, FC Vaslui, ȚSKA Sofia și FC Voluntari. În palmares mai are: trei Cupe ale României (1998, 2002, 2006), două Supercupe ale României (1999, 2002) și o Supercupă a Turciei (2006). Pentru echipa națională a reușit 9 goluri în 27 de partide.
Ca antrenor, Daniel Pancu, 44 de ani, se află la a treia experiență, după ce a mai activat la Rapid și Politehnica Iași.
Daniel Pancu: „E o zi de mare bucurie, o postură care mă onorează și responsabilizează. Îmi doresc ca până la sfârșitul acestui mandat să promovez cât mai mulți jucători la naționala U21. Voi merge la cluburi, voi merge la academii, voi ține legătura cu antrenorii și selecția o voi face și în funcție de informațiile pe care le voi primi”.
Pentru că la Campionatul European U21 este posibil să se regăsească și jucători U20, cei doi vor colabora pentru a construi cel mai bun lot pentru a reprezenta România la EURO 2023. La turneul final, Daniel Pancu va face parte din staff-ul lui Emil Săndoi.
Mihai Stoichiță: „Amândoi au un CV impresionant din punct de vedere al activității, atât ca fotbaliști, dar, pe viitor, sper și ca antrenori ai loturilor naționale. Argumentele care au dus la desemnarea lor sunt foarte multe, pentru că au fost foarte bine analizate toate aspectele. Vreau să le urez baftă multă!”.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.