O explozie urmată de un incendiu a avut loc vineri, în jurul prânzului, la un apartament aflat la etajul al treilea din blocul E17A din municipiul Curtea de Argeș, situat pe strada Despina Doamna. La fața locului au intervenit pompierii pentru stingerea incendiului și acordarea îngrijirilor medicale, a transmis ISU Argeș. Iniţial, două persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajele medicale aflate la fața locului, dintre care una prezenta arsuri. Pompierii au lucrat la stingerea incendiului, care se manifesta cu degajare mare de fum. De asemenea, reprezentanții ISU s-au mobilizat şi au demarat operațiunile de căutare/salvare ale persoanelor aflate în bloc, pentru a le evacua în siguranţă.
Din nefericire, pompierii au găsit un bărbat carbonizat în incendiul din apartamentul din Curtea de Argeș. În plus, cinci adulți și un copil au fost evaluați, iar alte două persoane, dintre care una cu arsuri, au primit îngrijiri medicale la fața locului, a transmis ISU Argeș. La faţa locului s-au deplasat șase autospeciale de stingere, o autospecială transport persoane și victime multiple, două autospeciale de lucru și salvare de la înălțime şi cinci echipaje medicale (un echipaj SMUD de prim-ajutor calificat, un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă și trei ambulanțe SAJ).
Intervenţia a fost una dificilă şi de durată din cauza fumului care s-a degajat în incendiu. Din primele informaţii oferite de pompierii argeşeni, au fost afectate apartamentul de la etajul 3 în care s-a produs nenorocirea, balconul apartamentului de la etajul superior și casa scării.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului din apartamentul din Curtea de Argeș a fost acumularea de gaze combustibile de la mai multe recipiente de mici dimensiuni depozitate în apartament, conform ISU Argeș. Din bloc au fost evacuate cinci persoane, printre care și un minor. „În total au fost şapte victime, cinci cu atac de panică și intoxicații ușoare cu monoxid de carbon, bărbatul decedat și o femeie în vârstă de 68 ani, cu arsuri la nivelul corpului. În urma incendiului a fost afectat întregul apartament, un balcon de la etajul superior, casa scării la nivelul etajului 3, o casă din apropierea blocului și un autoturism. De asemenea, mai sunt daune produse în urma deflagrației și a intervenţiei şi în apartamentele vecine”, au spus reprezentanţii ISU.
La fața locului s-a deplasat și prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, care oferit presei următoarea declaraţie: „Din discuţiile cu colegii de la ISU, se pare că în apartamentul afectat de explozie, locatarul avea foarte multe tuburi tip spray, cartuşe tip spray pline cu gaz, de ordinul zecilor sau chiar al sutelor. Se pare că exploziile multiple despre care s-a vorbit şi pe care le-au auzit cei din zonă proveneau de la aceste tuburi, de la aceste spray-uri, care explodau pe rând. Aceasta a fost cauza exploziei! Zeci sau poate sute de astfel de tuburi care au o dimensiune cam de 30 de cm, adică nu sunt cât un spray obişnuit, au explodat pe rând sau toate în acelaşi timp.
Primul lucru pe care l-am întrebat şi eu a fost dacă este cazul ca persoanele care locuiesc în apartamentele să fie evacuate. Din fericire, structura de rezistenţă a blocului nu este afectată. Totuşi, au fost afectate apartamentele de jur împrejurul locuinţei în care s-a petrecut nenorocirea. Este un apartament afectat de explozie, alte două afectate de incendiu şi alte trei de apa care a stins incendiul din principal. Prin urmare, locatarii din zonă sunt destul de amărâţi, dar nu vor trebui să abandoneze aceste apartamente, pentru că – vă repet – cel puţin până în momentul de faţă nu există indicii care să arate că structura de rezistenţă a blocului ar fi afectată!”.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.