„A fost o vizită de lucru a dnei ministru pentru că Argeşul are un potenţial semnificativ în ceea ce priveşte educaţia şi atragerea de fonduri pe partea de educaţie. Dna ministru este un om extrem de realist şi şi-a dorit să vadă lucrurile de la firul ierbii. Vizita domniei sale a debutat cu o întâlnire cu inspectorii şcolari din cadrul IŞJ Argeş, iar colegii mei au putut să ridice probleme care ţin de sistem, reale, cu care noi ne-am confruntat de-a lungul timpului. Am avut ocazia să văd un om preocupat, care a pus mâna pe telefon, care a găsit pe loc soluţii la probleme sau le-a dat mai departe, pentru ca acestea să fie soluţionate în favoarea copiilor.

De exemplu sunt unităţi de învăţământ cu 40 de copii pe raza UAT-urilor şi ne gândeam cum am putea să eficientizăm costurile şi, la un moment dat, să îi aducem la o şcoală dintr-o unitate apropiată. Acum, una este să parcurgi procesul de învăţământ cu 30 de elevi şi în regim simultan, şi alta este să mergi într-o clasă separată, de acelaşi nivel şi într-o şcoală cu mai mulţi copii!…

A doua parte a vizitei de lucru s-a axat pe tehnologie, pe IT. Am vizitat Colegiul Naţional Alexandru Odobescu, ne-a interesat în mod deosebit partea de laboratoare de Informatică, dotările, pentru că viitorul se va baza pe IT. A fost interesant să vizităm laboratoarele de Informatică, dar şi Atelierul de Robotică. Aici, punctul foarte interesant şi de suflet a fost întâlnirea cu elevii şi cu profesorii. Vă mărturisesc că foarte greu am rupt-o pe dna ministru de la această întâlnire, pentru că elevii din Odobescu sunt foarte dezinvolţi şi au pus o mulţime de întrebări. A fost o discuţie deschisă, de unde dna ministru a cules probleme legate de elevi. Am apreciat foarte tare că un fost deschişi şi că şi-au exprimat punctele de vedere. Asta mă face să am mai multă încredere în ceea ce înseamnă dezvoltarea elevilor!”, a spus inspectorul general şcolar adjunct, prof. Cătălina Dumitraşcu.

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.