Am luat la pas toți cei 32 km ai șantierului Autostrăzii Sibiu-Pitești, Secțiunea 5, iar progresul fizic a trecut de 67%, fiind un progres încurajator. Putem spune că ne menținem intenția de a da în trafic acest lot până la sfârșitul acestui an, înainte de termenul contractual!
Lucrările aflate în curs de desfășurare sunt următoarele:
Lucrări de terasamente și consolidări:
✅ Se lucrează la umpluturi, unde s-au realizat 3.904.500 mc, care reprezintă 99,44% din volumul total.
✅ Se lucrează la suprastructura drumului la balast stabilizat cu ciment (progresul 77,19%).
✅ Continuă așternerea asfaltului, stratul de baza AB31.5, unde progresul general este de 72,61% (record în data de 29.04.2024 – 785 metri de AB 31.5 pe o singură cale).
✅ Continuă montarea casiurilor (progres 65,77%).
✅ Continuă execuția sistemul de transport inteligent (ITS).
✅ Continuă execuția drenajului longitudinal (progres 50%).
✅ Continuă realizarea sistemului de iluminat public, a început inclusiv montarea corpurilor de iluminat.
Lucrări la structurile principale/poduri:
✅ Se lucrează la fundațiile pentru culeele de la podul peste canal amenajat – râul Argeş, km 111+362, având un progres de 60%.
✅ S-a finalizat ultima fundație și elevație de la pasajul peste DN 7, Nod rutier Bascov, km 121+305.
✅ S-au montat grinzile prefabricate, în întregime, pentru podul peste râul Argeș de la km 99+398 (24 buc.) și pasajul peste DN 7 (Nod rutier Bascov) de la km 121+305 (40 buc.).
✅ Continuă montarea tablierelor metalice pentru podul peste canal amenajat râul Argeș de la km 92+814 (progres 65% – 3.536 tone).
✅ S-a început montarea tablierelor metalice pentru podul peste râul Argeș și canal amenajat râul Argeș de la km 103+666 (progres 17.70% – 680 tone).
✅ S-au finalizat montarea predalelor și execuția plăcii suprabetonate la pasajul peste DN 7C de la km 104+865.
✅ Se lucrează la montarea predalelor pentru podul peste râul Argeș de la km 99+398 (progres 74%) și pasajul peste DN 7 (Nod rutier Bascov) de la km 121+305 (progres 68%).
✅ S-a finalizat montarea liselor prefabricate la viaductul pentru evitarea zonei de siguranță cale ferată și zona dig Lac Budeasa de la km 115+240.
✅ Se execută montarea liselor prefabricate la podul peste râul Argeș de la km 110+565 (progres 41%).
✅ S-au finalizat lucrările pentru sfert de con, incluzând scări și casiuri, la podul peste râul Vaâlsan de la km 109+383 (culeea 1 şi culeea 2) și la pasajul peste DN 7C de la km 104+865 (culeea 2).
✅ S-a început execuția grinzii parapet la podul peste zona mlăştinoasă de la km 111+780 (progres 52%).
✅ S-a început execuția banchetelor la podul peste drumul de exploatare de la km 111+260 (progres 60%).
Continuă lucrările pentru realizarea Centrelor de Întreținere și Control (CIC).
Nod rutier Curtea de Argeş:
✅ Se lucrează la terasamente pe bretelele de acces 1, 2, 3 și 4 (progres 59%), strat de formă (progres 27%) și fundație din balast (progres 11%).
✅ Sunt finalizate podeţele casetate PC47 (km 1+300) și PC48 (km 2+432) amplasate pe breteaua 1.
Nod rutier Băiculeşti:
✅ S-a finalizat asfaltarea stratului de baza AB 31.5 pe bretelele 1, 2, 3, 4.
Nod rutier Bascov:
✅ Se lucrează la consola betonată a zidurilor de sprijin și la umplutura din pământ.
✅ S-au finalizat montajul grinzilor prefabricate (30 buc.) și placa de suparabetonare la extinderea podului existent peste canal pe DN 7 – str. Serelor, de la km 0+162.
✅ S-a finalizat placa de suprabetonare la podul peste canal de la km 121+560.
✅ Se lucrează la podețul casetat PC54, fundația fiind deja finalizată.
Personalul mobilizat în șantier a ajuns la aproximativ 1.052 de persoane și 250 de utilaje.
Hai, România, hai că se poate!
#autostrada #Sibiu #Pitesti #SibiuPitesti #autostradaSibiuPitesti #CurteaDeArges #sectiunea5 #infrastructurarutiera #România #infrastructuraRomania #dezvoltamRomania #HaiRomaniaHaiCaSePoate
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.
Trackback-uri/Pingback-uri