Noul lider al grupului de consilieri judeţeni PNL Argeş a ţinut să infirme că există o alianţă cu PSD-ul în Consiliul Judeţean Argeş.

„Noi facem opoziţie în C.J., însă au fost nişte lucruri care la un moment dat ne-au îndemnat să fim mai reţinuţi: din punct de vedere organizatoric, al relaţiei cu PSD… Mi-am dorit să vin în emisiunea dvs., dl Edi Vasile, tocmai pentru a vă anunţa că va urma în cadrul grupului de consilieri judeţeni ai PNL o perioadă în care, în mod vădit, vom demonstra că nu avem alianţă cu PSD-ul în C.J. De câteva zile am fost confirmat în poziţia de lider al grupului de consilieri judeţeni PNL şi pot să vorbesc în numele acestuia.

Am discutat zilnic cu colegii şi am început să promovăm şi proiecte. Pot să amintesc şi unul dintre acestea, înfiinţarea unei comisii mixte privind analiza şi îmbunătăţirea Managementulului la Spitalului Judeţean Argeş. Avem secţii în care numărul de medici este insuficient, sau nu avem deloc medici pe specialităţi importante, gen Imagistică. Sunteţi şi dvs la curent cu scandalurile care s-au succedat acolo, iar unitatea nu-şi mai permite să piardă medici specialişti din cauza comportamentului actualului manager”, spunea Narcis Sofianu la ultima prezenţă în studioul eDIMINEAŢĂ.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.