„DE CE Filozofia John Maxwell? Pentru că te transformă, indiferent de vârsta biologică pe care o ai, atunci când faci “cunoştinţă” cu el!
Pentru ca “valoarea” nu este un preţ, nu este o cifră, ci multe “sentimente şi trăiri, intangibile şi poate uneori de neexplicat ale sufletului”, concretizate în reguli şi principii, care ne călăuzesc pe tot parcursul vieţii.
Pentru că, deşi suntem unici, putem “adăuga valoare” fiecare în felul nostru, scopul fiind acelaşi!
Aceasta este prezentarea binecunoscutului om de afaceri şi antreprenor argeşean Olimpia Doru, care este şi membră a The John Maxwell Team, o organizație întemeiată pe baza unor principii de leadership bazat pe valori ale uneia dintre cele mai recunoscute autorități în domeniu din lume. De curând domnia sa a fost invitata colegei Denisa Catrinu, şi cu această ocazie am consemnat următoarele:
„Eşecul nu te îngroapă; din contră, este cel mai bun învăţător! În momentul în care în antreprenoriat te-ai lovit de prima piedică, nu trebuie să renunţi. Din contră: te opreşti, analizezi şi găseşti o altă cale să obţii ceea ce-şi doreşti cu ardoare, să-ţi urmezi visul sau să mergi pe drumul tău!
Un alt exemplu concret mi l-a dat Paul Martinelli, la un curs pe care l-am făcut suplimentar. Îmi spusese să folosesc piciorul drept, la un exerciţiu fizic, iar eu îl foloseam pe stângul. Chiar dacă auzeam ce-mi spunea, eu nu mai puteam să fac… Nu mai ştiam care picior este dreptul. Mi-a spus atunci că, în momentul în care teama a pus stăpânire pe mine, logica a dispărut!
Apoi am înţeles că şi teama, durerea, frustrarea – sentimente cu conotaţie negativă, sunt doar impulsuri de moment. Dacă te aplici asupra lor, ele pun stăpânire pe tine. Astfel, greşim dacă îi dăm, în viaţă, eşecului de moment o importanţă mai mare decât are el cu adevărat. Ar trebui, în schimb, să ne gândim care este soluţia de rezolvare a problemei şi ce metodă aplicăm ca să nu ne abatem de la drumul nostru!”, a spus Olimpia Doru.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.