Senatul își desfășoară activitatea în a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, deci avem mult spațiu de încălzit, multe ferestre, multe terase, multe candelabre, multe echipamente. Trebuie să luăm măsuri pentru a eficientiza consumul energetic peste tot.

REDUCEREA RISIPEI GENEREAZĂ FACTURI MAI MICI!

Este o perioadă în care trebuie să fim atenți cu banii. Senatul nu face altceva decât ar face orice om chibzuit care dorește să reducă facturile.

Este important ca înainte de a le recomanda oamenilor să reducă risipa de energie, autoritățile publice trebuie să dea un exemplu.

Subliniez: măsurile de economisire nu sunt obligatorii pentru populație, ci sunt măsuri de solidaritate cu Europa în criza energetică. Nu vor exista factori de coerciție (ex: amenzi, pedepse). Nu se face nimic cu forța, nu se vor face întreruperi ale furnizării de energie.

Reducerea risipei de energie este doar o recomandare, o încurajare, pe care o face Comisia Europeană și o fac guvernele tuturor statelor membre, pentru că toată lumea dorește facturi mai mici.

Este mult loc pentru măsuri de eficiență energetică, pentru că – în prezent – Palatul Parlamentului consumă cât un mic oraș.

Sunt dificultăți, dar și oportunități cu această clădire mare: avem spațiu pentru panouri fotovoltaice, de exemplu.

O mare parte din investițiile pe care le vom face vor avea efecte permanente de eficiență energetică. Avem o obligație nu doar în iarna aceasta, ci față de modul în care consumăm resursele planetei și față de copiii noștri.

Să știți, în ultimii ani au mai fost luate măsuri: becurile vechi deja au fost înlocuite cu surse tip led în proporție de 98%, ceea ce a dus la o reducere de peste 60% a consumului.

Tot ce s-a făcut pentru înlocuirea instalațiilor de aer condiționat, aparatelor frigorifice, televizoarelor – de ani de zile se aduc echipamente din clase energetice cu eficiență sporită.

S-a adoptat un memorandum în acest sens în Biroul Permanent al Senatului.

Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului României

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.