# Au marcat: Ișfan (min. 14), Garita (min. 19), respectiv Antal (min. 60), Garutti (min. 90+2).
FC Argeș a încheiat anul cu o remiză după ce a terminat la egalitate, 2-2, confruntarea de duminică, de pe propriul teren, cu CS Mioveni, din runda cu numărul 21 din Superliga Superbet.
Disputa din Trivale a fost una spectaculoasă, cu două reprize diametral opuse, prima controlată de echipa noastră, iar cea de-a doua de oaspeți. Argeșul a început în forță partida, iar după primele 20 de minute avea un avantaj de două goluri prin reușitele lui Ișfan și Garita.
Replica Mioveniului a venit la puțin timp pe fondul unor greșeli ale defensivei noastre. Krasniqi a profitat de o neglijență a lui Meza Colli, a scăpat singur cu Greab, însă a tras în bara laterală! Tot Alexandru Ișfan a avut șansa de a închide meciul, însă rămas singur cu portarul Flavius Croitoru, a tras în acesta!
După pauză, FC Argeș a dat semne de slăbiciune, iar adversarul a început să-și arate colții. Mioveniul a reintrat în joc cu o jumătate de oră înainte de final, Antal învingându-l pe Greab cu un șut în vinclu de la 25 m! Câteva minute mai târziu, același Antal putea restabili egalitatea, însă șutul său din afara careului, a zguduit transversala.
Oaspeții au restabilit egalitatea în cel de-al doilea minut de prelungiri, în urma unei greșeli colective a defensivei noastre. Cestor nu a reușit să respingă balonul din careul mic, mingea a ajuns la Garutti, iar fundașul brazilian a trimis în plasă din câțiva metri!
În urma acestui rezultat, FC Argeș încheie anul pe locul 11, cu 23 de puncte, cu două mai mult decât FC Botoșani, prima echipă aflată pe loc de baraj.
Caseta tehnică
FC Argeş: Greab – Tofan, M. Constantin, Cestor, Vianna (min. 78 Jakolis) – Meza Colli (min. 64 Dobrosavlevici), Nijke – Ișfan (min. 90 Crețu), Alceus, Bertrand (min. 90 Calcan) – Garita. Rezerve neutilizate: Micle, Raynov, Celestine, Pîrvu, Donisa, Covaci, A. Stoica. Absenți: I. Șerban, Straton, Turda (accidentați). Antrenor: Constantin Schumacher.
CS Mioveni: Croitoru – I. Balaur (min. 46 Trif), Scarlatache, Garutti – Carnat (min. 83 Kabananga), Lixandru, Panait (min. 15 Pop), Rădescu, Burnea – Krasniqi (min. 46 Burlacu), Antal (min. 83 Coșereanu). Rezerve neutilizate: Sima, Gutea, Șerbănică, Sima, Toma. Absenţi: Buziuc, Blănaru (accidentați), Oancea (suspendat). Antrenor: Marius Stoica.
Cartonașe galbene: Balaur, Burnea, Pop.
Cartonașe roșii: Pop (min. 90+4).
Stadion: „Nicolae Dobrin” (Piteşti). Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe). A1: Mircea Grigoriu (Bucureşti). A2: Ferencz Tunyogi (Zalău). Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs (Carei). Arbitru AVAR: Vlad Bârleanu (Bucureşti). Observator joc: Marian Ivan. Observator arbitri: Vasile Bratu.
Fotbal Club Argeş Piteşti.
Sursă video: Orange Sport Romania.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.