Prezent în emisiunea JUDECATA LA RECE, moderată de Gheorghe Smeoreanu şi difuzată la POLITIKIA.ro, preşedintele USR Argeş, senatorul Narcis Mircescu, a vrut să pună lucrurile „la punct” încă din start şi a făcut următoarea declaraţie:

„Dincolo de comentariile şi comparaţiile duse uneori la limita metaforei, rămân faptele! Şi ne referim aici la ce pot face cei din USR când au puterea executivă. Dincolo de ce a spus dl Caramitru, nu l-a împiedicat cu nimic pe Cătălin Drulă în cele 8 luni de mandat să aibă o prestaţie foarte bună la Ministerul Transporturilor şi să deblocheze foarte multe lucrări de infrastructură.

Nu l-a încurcat cu nimic din ce zice dl Caramitru pe Cătălin Drulă să se ia la trântă pentru prima dată cu Mafia de la Metrou, pe care o ştim cu toţii şi care era susţinută de Partidul Social Democrat. Ştim bine cum bucureştenii erau cumva captivi ai acestei Mafii şi, ori de câte ori dl Rădoi nu ieşea bine dintr-o negociere cu ministrul Transporturilor, bloca Metroul!… Pentru prima dată, un ministru asumat a pus piciorul în prag! Şi a făcut foarte bine…

Este pentru prima dată, după foarte mulţi ani, când România are un plan de ţară. PNRR, un plan foarte bun de ţară, făcut în 8 luni de zile de Cristian Ghinea, reprezentantul USR.

Actuala coaliţie este de 2 ani de zile la putere. Îmi puteţi spune ceva semnificativ făcut în ultimii 2 ani de zile de actuala coaliţie?…”.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.