„Asfaltul şi gazele sunt obiectivele de investiţii cele mai dorite, la ora actuală, pe servicii locale, de către UAT-urile din România!”, a declarat deputatul PSD Simona Bucura Oprescu.
Dacă în ceea ce priveşte reţele de apă şi de canalizare, domnia sa spune că gradul de realizare este de aproximativ 80%, ori cu apă şi canalizare, ori în proces de execuţie, mai prost stăm la alimentarea cu gaze naturale.
Şi a exemplificat cu situaţia din cartierul Clucereasa al oraşului Mioveni. Deşi s-au început lucrările încă din anul 2002, contractul de extindere a reţelei pentru acel cartier s-a semnat de-abia în 2019, iar în 2022 s-a dat ordinul de începere al lucrărilor.
„Gândiţi-vă câţi ani au trecut, şi vă rog să mă credeţi că au fost luni întregi în care, în fiecare zi, autoritatea locală mergea când la Distrigaz, când la Ministerul Energiei, când la Guvern, când la Transgaz, fiindcă ori din cric, ori din bucşă ceva nu mergea. Avea mai puţin de 3% Distrigazul contribuţie la această lucrare, care se făcea pe banii UATO Mioveni. Procedura de achiziţie pentru lucrare o făcea Distrigazul, care prelua din nou reţeaua de la autoritatea locală la finalul lucrărilor, şi cu toatea acestea nu făcea această extindere.
Datorită echipei PSD Argeş am venit cu modificare la Legea gazelor şi la Legea utilităţilor publice şi, de anul trecut, procesul este foarte mult debirocratizat”, a spus Simona Bucura Oprescu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.