În vreo 22 de ani de activitate jurnalistică am văzut multe în şedinţele de legislativ local, de la injurii ca la uşa cortului şi până la evacuarea de către preşedinţi de şedinţă a celor care au provocat scandal, bineînţeles după chemarea pazei şi a forţelor de ordine, Poliţie şi Jandarmerie Naţională. Nici nu mai contează că de vină au fost frustrări, nervi neţinuţi în frâu sau o lipsă de cultură civică elementară, pe care aleşi locali sau invitaţi, în ultimă instanţă persoane din public, nu le-au mai ţinut în frâu sau nu şi-au asimilat-o la momentul potrivit. Nu aş fi crezut totuşi că în secolul XXI, în Primul Oraş Regal al României, Curtea de Argeş, în data de 27 februarie 2024, aş putea să asist la scene atât de grave, care i-au avut în prim-plan pe şeful Serviciul Public Pieţe, Târguri şi Oboare, Ionel Păunescu şi pe consilierul municipal Daniel Petrescu.
După ce pe ordinea de zi au fost mai multe proiecte care vizau activitatea serviciului amintit condus de Păunescu, cel care s-a aflat în Sala Mare a Consiliului Local Curtea de Argeş, în Sala de şedinţe, la doua scaune depărtare de mine, şi acesta a fost atacat şi acuzat de consilierii municipali Daniel Petrescu (PMP) şi Ion Şerban (PSD) de tot felul de matrapazlâcuri pe care le-ar face cu spaţiile din pieţele agroalimentare, proiectele de hotărâre au trecut la vot şi am crezut că şeful de la Pieţe s-a liniştit, chiar dacă în timpul discuţiilor a avut un dialog contondent cu cei doi acuzatori. În momentul în care preşedintele de şedinţă Ştefan Dumitrache a declarat şedinţa închisă şi s-a trecut la punctul „Diverse”, şeful SPPTO şi-a părăsit locul din sală şi a dat impresia că va degaja incinta. Pe drum, însă, s-a răzgândit şi s-a abătut către scaunul lui Daniel Petrescu, şi-a pus mâna la gură, s-a aplecat la urechea acestuia şi i-a adresat câteva „vorbe de dulce” pe care nu le putem reproduce şi de care s-ar simţi ruşinată şi hârtia igienică de cea mai joasă calitate…
A fost momentul în care s-a declanşat balamucul: Daniel Petrescu a aruncat în Păunescu cu nişte hârtii, avea şi o sticlă plină cu apă în mână, s-a ridicat şi a mers ameninţător către Păunescu, cel care i-a pus un pumn în piept şi l-a mai împins încă o dată! În apărarea lui Petrescu au sărit colegul de consiliu Ion Şerban, oameni prezenţi în sală pentru problema cu Centura Municipiului Curtea de Argeş, dar şi agentul de pază de la Geo Tehno Security, cel aflat de obicei la intrarea în primărie, care l-a oprit pe consilierul Petrescu să nu meargă după Păunescu, cel care a părăsit sala în huiduielile generale ale cetăţenilor. În meleul general au fost prinşi şi consilierii municipali Mădălin Marinescu (PNL) şi Nicolae Cătălin Tiţa (PMP), cei care au reuşit să aplaneze conflictul tocmai când intrau în sală şi care s-au întors apoi la locurile de la masa de consiliu.
A urmat o repriză de ţipete şi invective din partea consilierului atacat Daniel Petrescu adresate primarului Constantin Panţurescu, viceprimarului Ştefan Dumitrache şi întregului grup de consilieri locali ai PSD, timp în care Ion Şerban striga că Păunescu i-a spus lui Daniel Petrescu „să i-o s…ă”. Apoi, acelaşi Ion Şerban i-a adus la cunoştinţă primarului Panţurescu că duminică dimineaţa, în jurul orei 10.00, în timp ce se îndrepta spre sediul propriei firme şi era însoţit de nepoţică, pe podul de la LukOil, directorul SPPTO, Păunescu, ar fi încercat să dea cu maşina peste el. A fost momentul în care Constantin Panţurescu a părăsit sala, viceprimarul Ştefan Dumitrache a declarat şedinţa închisă, au început urletele în sală, s-au mai împărţit la înghesuială pumni pe la coaste şi prin zonele moi, iar la faţa locului, în curtea Primăriei Municipale, au apărut mai multe echipaje de la Jandarmerie şi GTS, pentru calmarea spiritelor. Din fericire, oamenii au avut mai multă minte decât politicienii şi nu au mai fost semnalate alte incidente.
L-am simţit pe Ionel Păunescu tensionat de când a păşit în sala de consiliu. Am încercat să îl calmez de când se războia din sală cu Daniel Petrescu şi cu Ion Şerban, spunându-i să nu răspundă la provocări, ci numai în cadru legal, regulamentar. Nu m-a ascultat! A greşit-o grav şi va suporta consecinţele. Ceea ce s-a întâmplat ieri a adus, din păcate, o pată extrem de urâtă pe obrazul comunităţii din Curtea de Argeş şi ne-a făcut protagoniştii prime-time-urilor tuturor televiziunilor de ştiri din ţară. Unde nu e cap…
Mihai Cristian BOBI
Sursă foto: Ziarul Actualitatea Argeşeană
Sursa video: Claudiu TOTEANU
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.