De trei ani de zile, directorul executiv al DSVSA Argeş, dr. Sorin Sorescu, organizează Ziua Medicului Veterinar la Muzeul Goleşti. Şi ediţia din acest an a fost una de succes, la eveniment participând peste 150 de medici veterinari din judeţ: angajaţi la stat, medici veterinari de liberă practică, din cabinete private sau din clinici, sau cei care asigură consultanţă pe siguranţa alimentelor. Invitaţi de seamă au fost în acest an preşedintele ANSVSA, dr. Alexandru Nicolae Bociu, fostul preşedinte al Senatului şi ministru al Justiţiei, Alina Gorghiu, secretarul general al Comisia de agricultură din Senatul României, Sebastian Cernic sau prefectul Radu Perianu.

„Avem nevoie de socializare! Nu am invitat doar colegii medici veterinari, ci şi familiile lor. Avem o activitate foarte intensă şi dedicăm mult timp profesiei, 8-10-12 ore zilnic. Această socializare ne arată şi partea sensibilă a noastră, a medicilor veterinari, pentru că de regulă suntem foarte serioşi, restrictivi, preocupaţi de activitatea noastră”, a spus Sorin Sorescu.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.