„Patraulea? Trandafire? Lasconi? ONGiştilor? Fechet (n.r. – noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor)? Academicienilor? Dormiţi, mă?!?…” Întrebare retorică, bineînţeles, atâta timp cât urşii fac ce vor, se plimbă pe unde vor şi, în curând, veţi avea surpriza să vă treziţi cu ei şi în pat, aşteptând să le preparaţi cappuccino per il mattino.

Impotenţa decidenţilor în ceea ce priveşte problema urşilor din România a devenit revoltătoare. Orice paraplici care reprezintă cică „societatea civilă” îşi poate face un ONG, în care mai integrează alţi ameţiţi şi, apoi, uniţi în cuget şi simţiri, blochează legi, ordine de ministru de recoltare a urşilor, cote, tot tacâmul. Totul în numele salvării mediului. În acest timp, locuitorii satelor şi oraşelor sunt terorizaţi de animalele sălbatice şi descoperă cu stupoare că acestea sunt faţă de ei cu cel puţin o treaptă mai sus pe scara valorilor legiutorilor.

Şi cum reprezentanţii ONG-urilor aveau nevoie şi de un aliat cu ştaif, care se presupune că are un cuvânt greu de spus în societatea românească, l-au găsit în Academia Română. Cea care a diminuat cota de prevenţie la urs brun propusă de fostul ministru al Mediului, Barna Tanczos, de la 500 de exemplare, la numai 220. Între timp, cetăţenii revoltaţi, care au avut parte de atacuri în propriile gospodării şi şi-au pierdut animalele, nemaivorbind că şi viaţa lor le-a fost pusă în pericol, se întreabă legitim: ce treabă are Academia cu… Prefectura? Dar la noi se poate, atâta timp cât noţiunea de stat de drept a ajuns doar o cârpă care este călcată în picioare de „activiştii de mediu” (ce frumos sună, mai că i-am crede!) mult-iubitori de ursuleţi, lupişori, mistreţi, şăcăluţi şi alte lighioane păgubitoare gospodăriei cetăţeanului plătitor de taxe şi impozite. Din care „halesc” subvenţii şi ONG-urile amintite, c-aşa e-n tenis şi în România!…

În această dimineață, ISU Argeş a trimis un mesaj de alertă extremă. La Câmpulung, pe strada Negru Vodă, în Grădina Publică, în centrul municipiului, Parcul Krețulescu, a fost semnalată prezenţa unui urs. Aşa cum se obişnuieşte în astfel de cazuri, organele de ordine au sfătuit locuitorii să evite zona şi să rămână în locuinţe. De asemenea, printre sfaturi se numărau păstrarea distanţei faţă de animal, evitarea fotografierii cu acesta şi interzicerea hrănirii lui. De asemenea, se recomanda protejarea animalelor din gospodăriile cetăţenilor.

Portalul de ştiri POLITIKIA.ro a intrat în posesia videoclipului sugestiv pe care o să vi-l prezentăm în continuare. Mulţumim, pe această cale, celui care ni l-a pus la dispoziţie! Ca fapt divers, vă reamintim că ieri, ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a vizitat Câmpulungul, alături de ministrul Justiţiei şi liderul PNL Argeş, Alina Gorghiu. Şi a ajuns şi în parcul amintit, acolo unde s-a interesat de Băile Kretzulescu, obiectiv clasat în lista monumentelor istorice în grupa valorică „B” şi care necesită finanţare în vederea reabilitării şi extinderii…

Între timp, urşii îşi fac siesta în centrul Câmpulungului. Sau, aşa cum inspirat ne-a transmis cineva, „era animal de companie şi a scăpat din portbagajul cuiva!”. Somn uşor, dormiţi cu spor, decidenţi şi autorităţi centrale şi locale! E august, luna concediilor…

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.