În data de 7 noiembrie, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a avut loc vernisajul unei Expoziții de Broderie din Palestina și România, organizată de Centrul Cultural Pitești în colaborare cu Muzeul Județean Argeș și Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă, sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Statului Palestina în România. De altfel, evenimentul a fost marcat de prezența Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Palestina la București, E.S. domnul Issam Masalha, care a reamintit că, încă de la începutul mandatului său, una din primele acțiuni s-a consumat la Pitești.
În 2019, municipiul Pitești s-a înfrățit cu orașul Beit Jala din Palestina. Excelența Sa a subliniat că această expoziție este un prim pas între o colaborare care se dorește mult mai dinamică și mai complexă cu județul Argeș, pe domenii culturale, științifice și chiar economice.
De altfel, la eveniment au participat și reprezentanți ai Primăriei Pitești, ai școlilor din Pitești și ai mediului universitar și economic.
„În numele Ambasadei Statului Palestina și în numele comunității Statului Palestinian în România vă transmitem mulțumirile noastre și în mod special Muzeului Județean Argeș pentru că ne-a oferit această ocazie de a ne prezenta o mică parte a portului nostru tradițional. Noi suntem tradiționali în tot ceea ce avem: îmbrăcămintea, modul de gândire și chiar arta noastră culinară.
Avem o strânsă legătură cu orașul și județul dumneavoastră. Îmi aduc aminte că în primele săptămâni de la numirea mea ca ambasador al Statului Palestina în România, am primit invitația de a veni la un eveniment aici, la Pitești. Am prezentat dansul din Palestina la Zilele Culturii Palestiniene care a avut loc la Pitești. Acum este o ocazie să vedeți o parte din broderiile noastre tradiționale și avem în vedere să dezvoltăm această cooperare pe mai multe domenii – cultural, științific, educațional și chiar economic” – Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Palestina la București, E.S. domnul Issam Masalha.
La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a menționat că își dorește o extindere a relațiilor bilaterale, inclusiv la nivel cultural. „Este o onoare să fiu în mijlocul dumneavoastră și să vă transmit salutul prietenos al conducerii Consiliului Județean Argeș și, implicit, al președintelui Ion Mînzînă.
Așa cum s-a menționat, este un prim proiect comun și sunt sigur că vor mai fi și altele, pentru că schimburile culturale între popoare sunt benefice. Noi, Consiliul Județean Argeș, încurajăm zona de cultură și încercăm să ieșim din stereotipuri, aducând idei și proiecte noi în aceste instituții. Îmi doresc foarte mult ca întâlnirea noastră de astăzi să fie începutul unui parteneriat de bun augur” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Directorul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, a subliniat intenția de dezvoltare a unor relații între instituția pe care o conduce și muzee din Palestina.
„Este o bucurie să putem prezenta publicului din Argeș și din Pitești o expoziție dedicată consumului popular tradițional din Palestina. Cred că este o primă colaborare și că vom reuși și pe viitor să prezentă și alte expoziții din Palestina la Pitești, dar și că noi vom reuși să promovăm în Palestina istoria și cultura județului Argeș. Deja știm că există o bună colaborare între Pitești, care este un oraș înfrățit cu un oraș din Palestina și cred că putea dezvolta relații mai strânse între Muzeul Județean Argeș și instituții similare din Palestina” – Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.