Şedinţa ordinară a Consiliului Local Curtea de Argeş din luna februarie 2024, pe lângă celelalte proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, conţinea unul existenţial, şi anume cel privind aprobarea bugetului local din acest an. Acesta este actul de căpătâi al administraţiei publice locale şi al serviciilor subordonate pe baza căruia funcţionează. Este focumentul care dă direcţia de dezvoltare a unei localităţi.

Ei bine, toată lumea ştie că la Curtea de Argeş avem un legislativ municipal care este alcătuit din reprezentanţi a numai puţin de cinci formaţiuni politice, şi numim aici PSD (9), PNL (4), USR (3), PMP (2) şi PRO România (1). Declarativ, pe niciunul dintre bravii aleşi locali nu i-am auzit că ar fi împotriva progresului. De altfel, ar fi total contraindicat să faci asemenea afirmaţii într-un an bisect şi electoral precum 2024, cu alegeri europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale!…

Totuşi, ca ziarişti „hârşiţi” ce suntem, ne făcusem temele şi aveam dinaintea şedinţei un tablou fidel a situaţiei de fapt. Ne parveniseră zvonuri, de exemplu, că pemepiştii Daniel Petrescu şi Nicolae-Cătălin Tiţa nu vor vota bugetul. Şi asta nu de ieri, de azi, ci chiar de la începutul anului, atunci când cel mai vocal consilier local din acest mandat de la Curtea de Argeş spusese într-o emisiune TV că nu există vreo şansă ca să-i fie votat bugetul lui Panţurescu.

Situaţie similară la USR, care prin liderul Bogdănel Marina anunţase de curând că nu se vor mai lăsa păcăliţi să voteze, atâta timp cât toate proiectele pe care le iniţiaseseră anul trecut nu fuseseră puse în operă de către edilul-şef al urbei. Confirmarea că nici grupul liberal nu va vota bugetul ne-a parvenit în dimineaţa zilei de ieri, atunci când conducerea locală a partidului a acuzat, într-un comunicat de presă postat pe reţele de socializare, grave probleme pe care le are actuala conducere a administraţiei publice locale, dintre care a enumerat lipsa de transparențǎ, responsabilitate și nererespectarea legii, precum şi faptul că există – în viziunea ei – trei aleşi locali care vor vota bugetul deşi se află în conflict de interese!

Dacă în ceea ce priveşte opoziţia, se părea că va fi unită pentru a-i pica bugetul lui Panţurescu, acesta avea probleme reale în a strânge numărul necesar de voturi pentru adoptare. Din cei nouă consilieri locali aleşi sub semnul trandafirilor, unul nu putea vota pentru a nu intra sub incidenţa legii, şi îl numim aici pe prof. Marius Deaconu. Reprezentantul PRO România, prof. Emanoil Lică, a fost consecvent încă de la intrarea în Consiliul Local, atunci când l-a înlocuit pe Ionel Păunescu, devenit între timp şef SPPTO, şi a votat întotdeauna cu puterea locală. Aşadar, înainte de vot, cele două oştiri porneau de la o egalitate de 9-9…

Prof. Moisescu a înclinat balanţa!

Sub presiunea locuitorilor din cartierul Marina, care trăiesc cu frica în sân să nu îşi piardă locuinţele odată ce va fi edificată Centura rutieră a municipiului, intervenţia preşedintelui pesedist al Comisiei Juridice, Ion Şerban, prin care lăuda construcţia bugetului, a picat în derizoriu. Acesta a fost des întrerupt din expunere, şi mai ales când a pomenit despre mult-hulita centură care îi afecta pe oameni, aşa cum puteţi vedea şi din materialul video ataşat.

Liderul USR, Bogdănel Marina, a caracterizat bugetul drept cel mai slab din ultimii ani, cu un singur proiect pe fonduri europene, şi acela din 2019. Degeaba a încercat să-i explice primarul Panţurescu că din bugetul de aproximativ 15 milioane de euro, cam 65% se duce în investiţii… Marina i-a reproşat că nu s-a făcut nimic pentru reabilitarea Stadionului Municipal, cu toate că s-au bugetat în fiecare an bani în acest sens. „Cum să vă mai cred eu că se face ceva acolo, când în fiecare an nu se face? Noi nu o să votăm bugetul din acest an!”.

Consilierul liberal Maria Dumitrache a solicitat explicaţii de ce nu se ia în discuţie şi la Curtea de Argeş ajutorul pentru mamele care nasc, în valoare de 1.500 de lei şi premierea elevilor cu rezultate meritorii la concursuri, olimpiade şcolare şi examene naţionale. La prima chestiune a fost faptul că justiţia a declarat acel ajutor ilegal – contestaţii facute de primarii municipiilor Bacău şi Câmpulung, ambii USR, iar pentru premierea elevilor nu există regulament…

A urmat la cuvânt preşedintele Comisiei de sănătate, învăţământ şi cultură, prof. Marius Octavian Moisescu (foto): „Vreau să vă spun că au postat unii pe Facebook că sunt unii consilieri incompatibili sau în conflict de interese la votarea bugetului. Vreau să le spun că eu nu sunt în această situaţie. S-a invocat art. 228 din Codul administrativ. Să-l citească şi să-l coreleze cu noua Lege a educaţiei nr. 198/2023, să citească art. 36 şi 128. Liceul Tehnologic Constantin Dobrescu are dublă subordonare faţă de Ministerul Agriculturii, iar Primăria a încheiat protocol cu acesta pentru a primi clădirile în administrare, nu cu Ministerul Educaţiei. Ministerul Agriculturii este proprietarul terenurilor şi al clădirilor… În al doilea rând, soţia mea este director adjunct şi nu ordonator terţiar de credite, nu are nicio treabă în raporturile cu Primăria, nici cu dl primar şi n-a omorât pe nimeni. Totul este să citeşti şi să mai şi înţelegi ceea ce citeşti. Atât am avut de spus!”.

După ce a luat cuvântul şi Doru Georgescu, preşedintele Comisiei de servicii, a urmat la rând liderul PMP, Daniel Petrescu. În primul rând domnia sa a criticat lipsa la dezbaterea publică a bugetului a primarului, viceprimarului şi a secretarului general. A criticat că nu i s-a pus la dispoziţie situaţia cu lucrările aprobate şi neexecutate de anul trecut şi i-a cerut primarului Panţurescu să-i enumere câteva lucrări terminate cap-coadă, măcar pe fonduri europene, dacă nu pe cele locale. A fost o solicitare care a rămas fără răspuns din partea conducerii administraţiei publice… O altă problemă a fost cea legată de amplasarea viitoarei creşe, care este trecută în continuare în acte Creşa de la Şcoala nr. 6, cea legată de creşa deja edificată ş.a.m.d. Nivelul decibelilor a crescut simţitor, aşa cum puteţi vedea din materialul video de mai jos:

Într-un final, s-a trecut la vot. Pentru au votat cei 8 consilieri PSD (viceprimarul Ştefan Dumitrache, Ana Răduţu, Loredana Stancu, Răzvan Bădescu, Florian Badea, Bogdan Socaciu, Ion Şerban şi Silviu Popescu), consilierul PRO România, Emanoil Lică şi… surpriză sau nu, consilierul PNL Marius Octavian Moisescu. Opoziţia unită, dar spartă de prof. Moisescu, a ales să se abţină, echivalent tot cu votul împotrivă: Mădălin Marinescu, Doru Georgescu şi Maria Dumitrache (toţi PNL), Bogdănel Marina, Ovidiu Bucur şi Bogdan Mihai Drăgăneci (toţi USR) şi Daniel Petrescu şi Nicolae-Cătălin Tiţa (ambii PMP). Cu scorul de 10-8, bugetul a fost adoptat, însă este greu de crezut că apele se vor linişti pe viitor. Deja s-au iţit primii fiori electorali, şi nu am vrea să avem dreptate, însă la Curtea de Argeş, anul 2024 pare a fi unul ce se anunţă cu destul de puţine realizări din punct de vedere administrativ. Să dea Bunul Dumnezeu să nu fie aşa!…

Mihai Cristian BOBI

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.