Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, președintele C.C.I.A. Argeș, George Caval și directorul general Simion Zamfir s-au întâlnit astăzi, 19 aprilie 2023, cu Excelența Sa Dr. Zafar Iqbal, Ambasadorul Pakistanului în România.
Obiectivul întâlnirii l-a constituit identificarea unor modalități concrete care să conducă la dezvoltarea relațiilor economice și comerciale dintre mediul de afaceri argeșean și cel din Pakistan.
Așa cum a subliniat și oficialul pakistanez, relațiile dintre România și Pakistan au fost excelente în perioada anilor ’60-’70, atunci când țara noastră exporta masiv petrol, ciment, îngrășăminte, iar inginerii români au ajutat la dezvoltarea țării. A urmat o perioadă de declin a schimburilor comerciale, motiv pentru care acum se încearcă o revitalizare a lor.
„Am ajuns în România în iulie 2020 și la acel moment am făcut atunci o analiză pentru a vedea ce potențial neexploatat există. Atunci am estimat că România își poate tripla exporturile în Pakistan, iar noi să ne dublăm exporturile în țara dvs. Într-adevăr, dacă în 2020 schimburile comerciale erau de 48 milioane de dolari, în 2022 acestea s-au triplat. Suntem a cincea mare țară din Asia, cu 220 de milioane de locuitori, deci suntem o mare piață de desfacere”, a subliniat Excelența Sa Dr. Zafar Iqbal, Ambasadorul Pakistanului la București.
În timp ce România poate exporta produse agroalimentare sau piese auto, Pakistanul și-ar putea intensifica exporturile de textile, produse din piele, echipamente sportive și medicale, produse animaliere și, desigur, forță de muncă.
În cadrul întâlnirii, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu a vorbit despre deschiderea pe care administrația județeană o are pentru colaborarea cu Pakistanul. La rândul său, a remarcat faptul că forța de muncă poate reprezenta o variantă pentru companiile din zona Argeșului care se confruntă cu probleme în această zonă, dar și oportunități în privința unor schimburi comerciale.
„Într-adevăr, nu avem cum să nu remarcăm că o bună oportunitate de colaborare este forța de muncă pe care România o poate importa din țara dvs pentru că există acum o mare nevoie pe piața muncii românești. Județul Argeș este împărțit în două: zona de sud, una preponderent agricolă și aici putem gândi eventuale colaborări de export de produse agricole, în timp ce partea de nord este preponderent una industrială, și aici avem nevoie de forță de muncă. Putem beneficia și de importuri de materie prime. Stați bine la capitolul textile și piele, iar Argeșul este recunoscut și pe zona de confecții. Aveți sprijinul Consiliului Județean și putem găsi căi de comunicare și, de ce nu, de colaborare reciproc avantajoasă” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.
La rândul său, președintele C.C.I.A. Argeș, George Caval, a identificat o serie de ramuri industriale care ar putea fi luate în calcul pentru dezvoltarea relațiilor comerciale, precum industria produselor de plastic sau cea a prelucrării cauciucului. De altfel, oficialul pakistanez a subliniat că a vizitat o fabrică de producție a materialelor plastice la Topoloveni.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.