Mi s-a reproșat în numeroase rânduri că nu aș fi un politician matur pentru că am refuzat ca la Pitești să batem palma cu PSD, în ciuda faptului că avem o alianță la centru. Foști colegi de partid îmi dau lecții despre cum ar trebui să ne ținem de braț cu „primarul de cuvânt” („de cuvânt” în sensul în care a produs foarte multe cuvinte și prea puține fapte).
Le spun din start tuturor celor care mor de dragul PSD că eu am rămas cetățean și că nu mă grăbesc deloc să devin politician. Le mai amintesc, de asemenea, că locuim în județul și orașul în care PSD a făcut legea, după bunul plac, mai bine de trei decenii. Vorbim de peste 30 de ani de corupție, minciună, manipulare, lipsă de transparență, aroganță, căpușare a banului public, nepotisme, abuz de putere, incompetență și lipsă de viziune.
La centru s-a făcut alianță în numele unei stabilități necesare pentru traversarea crizelor suprapuse cu care ne-am confruntat. Aici, în Argeș, și cu precădere la Pitești, nu poți face alianță cu cei care, de la un an la altul, au sporit decalajul dintre noi și regiunile dezvoltate ale României, cu cei din cauza cărora ne pleacă tinerii, generație după generație. Asta nu ar fi nici pe departe o alianță, ci s-ar numi, simplu, cârdășie.
Săptămâna aceasta, DIICOT a intrat pe fir în mafia gunoaielor de sub umbrela Consiliului Județean Argeș, descoperind raportări fictive în privința reciclării a mii de tone de gunoi. Societățile din subordinea Consiliului Județean, ca și cele din subordinea Primăriei Pitești, au fost în toată această perioadă o adevărată gaură neagră a banului public. Pe unele le-a călcat DNA și cercetările s-au finalizat cu dosare în justiție și condamnări. În privința altora, urmează.
Societățile de Termoficare și Apă Canal au fost, de-a lungul timpului, adevărate pușculițe de partid. Nu că s-ar fi schimbat prea mult lucrurile între timp, căci în continuare ne confruntăm cu aceeași lipsă de transparență. FC Argeș este susținută financiar din bani publici, dar nu asta ar fi cea mai mare problemă într-un oraș care nu are nici măcar un singur spital civilizat. Problema cea mai mare o constituie faptul că un primar, fără nicio pregătire în domeniu, își permite să dicteze cine vine și cine pleacă, de la jucători la antrenori. Cu ce consecințe, vedem cu toții.
Am citit recent declarațiile unui antrenor care spunea că are… acceptul primarului pentru a veni la echipă, dar că nu-i convine suma, întrucât banii au fost sparți pe tot felul de achiziții nefericite. Dacă am fi vorbit despre banii privați ai primarului PSD, am fi înțeles excesele de… becalism. Vorbim, însă, de bani publici, nu de tarlaua de la partid, iar când e vorba de bani publici, ai obligația să-i lași pe specialiști să se ocupe.
Nu am nevoie să privesc mereu în urmă pentru a constata cât de nociv a fost PSD pentru noi, piteștenii. Prezentul îmi reamintește zilnic faptul că nu poți face alianță cu acest grup… politic organizat!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.