Bugetarea participativă la Curtea de Argeş mai face încă un pas înainte, luna noiembrie fiind alocată votării proiectelor eligibile. Conform regulamentului, este nevoie de minim 500 de voturi de la cetăţeni cu domiciliul în Curtea de Argeş si care au peste 18 ani.

Mă bucur că avem un număr mare de proiecte depuse – 12. Asta arată interesul ridicat al cetăţenilor pentru această modalitate transparentă prin care pot propune şi susţine diverse proiecte. Vom propune modificarea regulamentului pentru anul viitor, pentru a putea declara eligibile cât mai multe proiecte, mai ales că acest demers a fost inițiat de dl consilier local Mădălin Marinescu acum 2 ani.

Un singur proiect a fost declarat eligibil, și anume realizarea unui teren de baschet în Cartierul Progresu. Acesta a fost propus de dl Victor Suhan. Terenul va fi realizat din beton armat, cu coșuri de baschet heavy duty, profesionale, de exterior, încastrate în beton și va fi marcat cu vopsea specială, conform standardelor.

Mișcarea în aer liber este benefică sănătății, iar în Curtea de Argeș nu există prea multe variante, de aceea așteptăm voturile dumneavoastră pentru implementarea acestui proiect.

Detalii despre link-ul de unde se poate descărca formularul și unde se poate trimite semnat găsiţi aici: https://www.primariacurteadearges.ro/portal/arges/cda/portalcda.nsf/AllByUNID/Anunturi-000197FE?OpenDocument&fbclid=IwAR1QcJJIFeeR2NtFnZ2Yr5l1a76pWHEvSGUtBKXIsSsPcKnQlmfPrLTS0u4.

Curtea de Argeș merită standarde europene!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.