În baza Parteneriatului educațional „RO-RM într-o singură inimă” dintre Grădinița „Academia Piticilor” Curtea de Argeș şi IET Nr. 2, com. Bubuieci, Republica Moldova, având ca parteneri Inspectoratul Şcolar Județean Argeș, Centrul Judeţean de Resurse și Asistență Educațională Argeș, Parohia Bătușari, a adunat laolaltă toți partenerii acestui proiect în Grădinița „Academia Piticilor”, gazda acestui schimb de experiență care a durat 3 zile și a cuprins mai multe acțiuni.
Oaspeţi de seamă au sosit la Grădinița „Academia Piticilor” în cea de-a doua zi a schimbului de experiență: inspectorul general adjunct, Cristinel Crețu, inspectorul general adjunct, Cătălina Dumitrașcu, inspectorul pentru Educație timpurie, Teodor Ionuț Minciună, cadre didactice din cadrul CJRAE Argeș, părintele Florentin Ungurenuș, coordonator catehetic, care au petrecut o zi alături de cadrele didactice din Republica Moldova, au citit copiilor povești, au aplaudat preșcolarii „Academiei Piticilor”, care au răsplătit vizita oaspeților printr-un program aristic „Cântec, dans și voie bună”.
În cadrul atelierului de lucru, cadrele didactice partenere, împreună cu părintele Florentin Ungurenuș, au decorat ulcioare, coșulețe și farfurii prin tehnica șervețelului, timp în care au împărtășit idei, poveștile şi experiențele de viață.
Oaspeții au vizitat Mănăstirea Argeșului și biserica parohiei Bătușari, primind diferite daruri.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.