Astăzi, de Ziua Înălțării Domnului, la Mioveni a fost marcată Ziua Eroilor. Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a fost prezent alături de oficialitățile locale, de primarul Georgescu Ion și de parlamentarii Simona Bucura Oprescu și Nicolae Pavelescu.

„În această zi foarte importantă pentru noi, creștinii ortodocși, marea sărbătoare a Înălțării Domnului, credința noastră și statul român marchează sacrificiul pe care l-au făcut toți cei știuți sau neștiuți care au apărat acest pământ cu viața. În tumultul vieții noastre cotidiene, trebuie să ne oferim un moment în care să ne reculegem și să ne gândim la acest sacrificiu. Poate așa am fi mai buni unii cu alții și mai implicați în viața acestei națiuni. Mă bucur că am putut fi prezent astăzi, alături de colegii mei, la Mioveni, o zonă cu mulți eroi care au căzut în bătăliile importante pentru această țară și unde autoritățile locale știu să păstreze vie și să cinstească amintirea acestor bravi români” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

România este primul stat care celebrează și eroii altor state. În același timp, pentru români este o sărbătoare națională în care comemorăm memoria celor ce şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă pentru pământul românesc și pentru întregirea neamului.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.