În baza hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru aprobarea memorandumului cu tema „Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR și tranziția accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române”, activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost reluate începând de luni, 23 mai, pentru o perioadă de aproximativ un an.
Aeronavele MiG-21 LanceR vor fi întrebuințate, până la data de 15 mai 2023, exclusiv pentru executarea misiunilor specifice Serviciului de Luptă Permanent Poliție Aeriană și pentru menținerea antrenamentului de zbor al piloților selecționați în scopul continuării utilizării acestui tip de aeronavă. După această dată, aeronavele de acest tip urmează a fi scoase din serviciul Forțelor Aeriene Române.
În același timp, au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziționării celor 32 de aeronave F-16 din Norvegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile în cadrul Forțelor Aeriene Române. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziții a parcurs etapa de transparență legislativă și se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp.
De asemenea, Forțele Aeriene Române vor dispune măsuri de inițiere a demersurilor pentru programul de înzestrare cu aeronave de generația a V-a.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.